Calcule preliminare arată că, dacă listele de semnături sunt corecte, aproximativ un sfert din populația României a semnat pentru unul dintre candidați.

Un calcul preliminar, făcut de Evenimentul zilei, arată că, teoretic, circa cinci milioane de electori au semnat pentru un candidat sau altul. Dacă estimăm prezența la vot la circa zece milioane de alegători, peste 50% dintre cei care vor veni la urne și-au exprimat deja opțiunea. În realitate, potrivit unor surse din mediul politic, listele de semnături sunt alcătuite și prin metode neortodoxe, apelând la bazele de date ale unor instituții. Mare parte dintre cei care figurează că au semnat nu vor ști niciodată că au participat astfel la procesul electoral.

Un milion de la UNPR

Președintele PSD, Victor Ponta, va deține recordul la numărul de semnături: surse din PSD susțin că acesta are deja aproximativ două milioane. Vicepremierul Gabriel Oprea, președintele UNPR, a anunțat încă de la 6 septembrie faptul că doar partidul său a strâns un milion. UNPR a început această acțiune încă din octombrie. Principalul contracandidat al lui Ponta, liberalul Klaus Iohannis, ar fi strâns și el, până la 13 septembrie, 1,5 milioane de semnături, dar procesul continuă. Și ACL continuă acest proces, într-o competiție nedeclarată cu Victor Ponta.

Macovei, atentă să nu fie acuzată de fraudă

Alți patru candidați – Elena Udrea (PMP), Monica Macovei (independent), Călin Popescu Tăriceanu (PLR) și Kelemen Hunor (UDMR)- vor atinge pragul de 200.000 de semnături cerut de lege. Surse din partidul lui Tăriceanu susțin că acesta ar avea deja 300.000 de semnături, un număr de care se apropie și Elena Udrea. Unul dintre voluntarii care lucrează pentru Monica Macovei, Roxana Dascălu, a declarat că nu se știe încă situația exactă a semnăturilor întrucât fiecare listă este verificată foarte atent, pentru ca, la depunerea la BEC, să nu existe probleme. Ea a explicat că Macovei vrea să aibă „o marjă mare de eroare” pentru eventualitatea în care unele semnături vor fi respinse.

Listele de semnături trebuie depuse până la 23 septembrie.

Potrivit AEP, un număr de 18.313.698 de cetăţeni români au drept de vot pe 2 noiembrie, iar 18.321.512 pe 16 noiembrie la turul al doilea.

Cu ce votăm

Conform BEC, românii aflaţi în ţară pot vota în baza cărţii de identitate, cărţii electronice de identitate, cărţii de identitate provizorie, buletinului de identitate, paşaportului diplomatic, paşaportului diplomatic electronic, paşaportului de serviciu, paşaportului de serviciu electronic, carnetului de serviciu militar – în cazul elevilor din şcolile militare. În străinătate, se poate vota cu paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie.