Simona Halep a abandonat ieri, competiţia de 1000 de puncte găzduită de capitala statului Florida, cu doar câteva ore înainte de startul partidei din turul al treilea, cu letona Anastasija Sevastova. Jucătoarea în vârstă de 29 de ani a resimţit, din nou, dureri puternice în zona urmărului şi nu va figura nici pe tabloul principal al întrecerii de la Charleston, care va consfinţi debutul sezonului pe zgură în 2021.

Chiar dacă Halep a anunţat, nu în urmă cu mult timp, că va face parte din lotul României pentru duelul din FED Cup, cu Italia, există un risc mare ca tenismena din Constanţa să nu se recupereze complet din punct de vedere medical până în 17 – 18 aprilie, atunci când sunt programate partidele de la Cluj – Napoca.

„Accidentarea aceasta nu îmi permite să joc în modul în care mi-aş fi dorit. Voiam să dau tot ce am mai bun aici, la Miami şi să joc cât mai multe meciuri, dar, din păcate, nu pot” a fost mesajul scurt pe care l-a oferit Halep, după ce şi-a luat adio de la Miami Open.

 Halep va reveni în circuit, la Stuttgart

Sportiva situată pe ultima treaptă a podiumului în clasamentul WTA va rata, în aceste condiţii, startul sezonului pe zgură. Primul turneu la care Halep îşi va face reapariţia pe teren va fi, cel mai probabil, la Suttgart, în perioada 19 – 25 aprilie.

Organizatorii competiţiei din Germania au dat deja asigurări că pe tabloul principal se va regăsi, în premieră, şi numărul unu mondial, australianca Ashleigh Barty. La Stuttgart, va participa, de asemenea, şi nipona Naomi Osaka, câştigătoare a primului Grand Slam din 2021, de la Melbourne.

„Stuttgart va fi un mod foarte bun de a începe circuitul european pe zgură. Am auzit lucruri fantastice despre acest turneu şi aştept cu nerăbdare să evoluez aici, pentru prima dată în cariera mea” a explicat, vizibil încântată, Ashleigh Barty.