Prețul carburanților, tot mai mic. Cât vor plăti șoferii pentru benzină și motorină
- Ana Munteanu
- 9 martie 2025, 09:19
Carburanți.Sursa: Maren Winter | Dreamstime.com
Republica Moldova. Costul benzinei și motorinei continuă să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat o nouă reducere a prețurilor la carburanți, care marchează a doua săptămână consecutivă de ieftiniri.
În această perioadă, prețul benzinei în Republica Moldova a scăzut cu 0,97 lei/litru, iar cel al motorinei cu 0,74 lei/litru.
Cauzele ieftinirilor
Tendința de scădere este determinată, în principal, de reducerea cotațiilor internaționale ale petrolului brut, care a ajuns la cel mai jos nivel din decembrie 2021, fiind tranzacționat acum în jurul valorii de 69 $/baril.

Carburanți. Sursa foto: 37779369 © Syda Productions | Dreamstime.com
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi din cadrul OPEC+, inclusiv Rusia, au decis să mențină planul de creștere a producției cu 138 miii de barili pe zi în luna aprilie, aceasta fiind prima majorare din 2022.
Ca urmare, cotațiile Platts pentru produsele petroliere derivate au consemnat reduceri importante în ultima perioadă. Este vorba de circa 13% pentru benzină și 10% pentru motorină. Totodată, cursul de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA s-a apreciat cu aproximativ 3%.
Prețul carburanților pentru următoarele zile
Pentru zilele de duminică și luni, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard. Șoferii vor plăti pentru benzina COR 95 - 23,64 lei/litru. Costul este în scădere cu 19 bani. Totodată, motorina standard se va ieftini cu 16 bani. Astfel, conducătorii auto vor achita 20,61 lei/litru.

Prețul carburanților. Sursa foto: ANRE
ANRE anunță zilnic prețurile plafon la carburanți. Tarifele sunt stabilite reieșind din valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului.
De asemenea, se ține cont de rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului.
Conform ANRE, la baza calculului efectuat este marja comercială specifică, cota accizelor, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal, pentru 14 zile anterioare, precum și cota TVA.
ANRE a reiterat că va continua să monitorizeze piața produselor petroliere, asigurând transparența și corectitudinea la stabilirea prețurilor, precum și protejarea intereselor consumatorilor.