Preşedintele Traian Băsescu va participa miercuri la inaugurarea unei fabrici din municipiul Roman

Preşedintele Traian Băsescu va participa miercuri la inaugurarea unei fabrici din municipiul Roman

Preşedintele Traian Băsescu va participa miercuri, 30 aprilie, la inaugurarea fabricii TRW din municipiul Roman, a confirmat marţi, pentru Agerpres, primarul municipiului, Laurenţiu Leoreanu.

Preşedintele este aşteptat să sosească la Roman în jurul orei 10.00, iar inaugurarea oficială a investiţiei va avea loc în jurul orei 10.30.

Contractul dintre administraţia locală şi firma americană TRW a fost semnat în luna aprilie 2013 şi, potrivit reprezentanţilor companiei, până în 2017 sunt prevăzute circa 1.800 - 2.000 de locuri de muncă. La fabrica din municipiul Roman au fost angajate deja circa 300 de persoane.

Compania TRW este lider mondial în furnizarea echipamentelor de securitate pentru automobile.