Președintele și-a numit soția prim-vicepreședinte

Președintele și-a numit soția prim-vicepreședinte

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și-a numit soția, Mehriban Alieva, prim-vicepreședinte al republicii, anunță serviciul de presă al șefului statului azer, citat de agenția de presă RIA Novosti în pagina sa electronică.

Potrivit Constituției azere, prim-vicepreședintele republicii preia atribuțiile președintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.

În septembrie trecut, în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituției, care a fost contestat de opoziție și diferite organizații pentru apărarea drepturilor omului. Printre modificările votate figurează extinderea mandatului președintelui de la cinci la șapte ani, instituirea funcției de prim-vicepreședinte al republicii și scăderea la 35 de ani a vârstei de la care o persoană poate candida la funcția de președinte al țării.

Funcția de prim-vicepreședinte, ale cărei prerogative le depășesc pe cele ale premierului, a fost vacantă până la numirea soției lui Aliev.

Ilham Aliev (56 de ani), conduce cu o mână de fier Azerbaidjanul de la decesul tatălui său, Gheidar Aliev, în 2003. Acesta din urmă s-a aflat la putere timp de zece ani, începând cu 1993.

 

Ne puteți urmări și pe Google News