Președintele Nicușor Dan va fi prezent la ceremonia de premiere a actorului Victor Rebengiuc

Președintele Nicușor Dan va fi prezent la ceremonia de premiere a actorului Victor RebengiucNicușor Dan. Sursă foto: Facebook

Președintele Nicușor Dan va fi prezent, joi, la ceremonia în care actorul Victor Rebengiuc urmează să fie premiat, potrivit Administrației Prezidențiale.

Nicușor Dan, prezent la ceremonia de premiere a lui Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc va primi premiul „România Europeană 2025”, acordat de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, iar la ceremonie va fi prezent și președintele Nicușor Dan.

Potrivit Administrației Prezidențiale, evenimentul va avea loc la Ateneul Român.

Actorul s-a retras în acest an

Victor Rebengiuc, una dintre cele mai apreciate figuri ale scenei românești, a anunțat, în luna septembrie, că se retrage, după o carieră de aproape șapte decenii, la vârsta de 92 de ani.

„M-am retras din cariera mea de teatru. Nu mai joc. Am îmbătrânit, am 70 de ani de când fac meseria asta. Îmi ajunge. Nu mai pot. Vârsta nu mă mai ajută, nu mă mai suportă”, spunea acesta, pentru Libertatea.

Ultimul său rol a fost Andre, în spectacolul „Tatăl”, jucat la Teatrul Bulandra în perioada 2022–2025.

Victor Rebengiuc

Sursa foto: Facebook/Victor Rebengiuc

Cele mai cunoscute roluri pe care Victor Rebengiuc le-a jucat

Victor Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, în București, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale în 1956. A debutat ca actor în 1955, la Teatrul Național din Craiova, însă cea mai mare parte a carierei și-a desfășurat-o la Teatrul Bulandra, unde, de-a lungul celor șapte decenii, a interpretat sute de roluri pe scenă și a apărut în numeroase filme.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără Apostol Bologa în „Pădurea spânzuraților”, Ilie Moromete în „Moromeții” și primarul satului în „Balanța” - proiecte de teatru și film realizate alături de regizori precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Stere Gulea, Lucian Pintilie și Dan Pița.

Din vasta sa activitate teatrală fac parte spectacole precum „Omul care aduce ploaia”, „Război și pace”, „Un tramvai numit dorință”, „Richard III”, „O scrisoare pierdută”, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, „Toți fiii mei”, „Umbre” și „Regele moare”.