Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Va fi total interzis în România. Sancțiunile sunt drastice

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Va fi total interzis în România. Sancțiunile sunt drasticeSursa foto: Administratia Prezidentiala

Legea care prevede sancționarea comercianților ce vând alcool și tutun către minori se schimbă. Noua lege promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede amenzi mai mari și pot ajunge până la închiderea unității respective.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat un proiect de lege care sancționează comercianții ce vor vinde alcool sau tutun minorilor. Aceștia se pot alege cu activitatea suspendată, conform noilor reglementări.

Ce prevede legea aflată în vigoare, în privința comercianților care vând minorilor alcool și tutun

În momentul de față, vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani este pedepsită cu o amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere; săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.

Vânzarea băuturilor alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor este sancționată cu amendă de la 100 lei la 500 lei, iar în cazul repetării contravenției se dispune, totodată, măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Legislația mai prevede în cazul consumului de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în locuri publice (drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private) amendă de la 100 lei la 500 lei.

Ce prevede legea inițiată de deputatul Florin Roman

Actualul proiect de lege, ce a fost inițiat de deputatul Florin Roman, prevede că deși există o legislație consacrată acestei problematici, în sensul interzicerii accesului în unitățile de alimentație publică în care se comercializează băuturi alcoolice sau produse din tutun minorilor neînsoțiți, precum și a comercializării, către copii, a produselor de tutun sau derivate/similare, există operatori economici care, „poate din cauza unor pedepse mici”, nu respectă aceste interdicții, „preferând obținerea unui câștig financiar facil, dar imoral, în detrimentul sănătății minorilor”.

Noua lege prevede ca vânzarea de tutun minorilor să fie sancționată, de la prima constatare, cu amendă contravențională de 10.000 lei plus sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, vânzarea băuturilor alcoolice minorilor sau consumul de către aceștia a băuturilor respective în localurile și spațiile publice menționate în lege nu vor mai fi sancționate doar cu amendă de la 100 lei la 500 lei, ci de la prima abatere constatată se va dispune și măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

 

Ne puteți urmări și pe Google News