Președintele conservator Donald Trump față cu sistemul democratic american | PULSUL PLANETEI

Președintele conservator Donald Trump față cu sistemul democratic american | PULSUL PLANETEI

În Statele Unite, cetățenii care s-au prezentat la alegeri au votat pentru președintele Donald Trump. Departe de a fi un tiran sau un dictator, Trump este un personaj cu convingeri puternice, conservator și necunoscător al afacerilor internaționale, ba chiar al administrației americane

. Din postura de politician antisistem, el a generat o serie de acțiuni conforme cu programul său electoral, dar neconforme cu regulile democrației și angajamentele americane.

Rezultatul a fost generarea unor proteste masive în stradă, presiune mediatică enormă, coaliția personalităților americane împotriva sa dar, dincolo de această semnalare publică a nemulțumirii pentru actele sale, sistemul democratic american de checks and balances, controlul reciproc și echilibrele între puterile statului, a reacționat și a echilibrat balanța. Asta înseamnă o democrație matură și sofisticată. În plus, sistemul însuși, establishmentul, cel care asigură coloana vertebrală și substanța birocratică și funcțională a statului american, a reacționat.

Prima linie de moderație o reprezintă chiar consilierii președintelui Trump. Aici locurile nu sunt încă ocupate pe deplin, dar acțiunea consilierilor ponderează și dau substanța și explicații pornirilor voluntare ale Președintelui. A doua linie de apărare, nuanțare și ponderare, de conformare cu realitatea, o reprezintă aparatul său din Guvernul american. Preluându-și mandatele, Rex Tillerson, James Mattis și Mike Pompeo intră în contact cu istoricul, contextul, datele clasificate, strategii și opțiuni, argumente și politici aplicate, ei reprezintă un cerc de încredere al Președintelui Trump și se pot pronunța pentru a readuce rațiunea superioară și interesul american în fiecare acțiune a Președintelui.

Dar democrația americană are resorturile puterilor în stat: Justiția a respins Ordinele Executive excesive, radicale și care presupuneau încălcarea drepturilor unor cetățeni americani sau aflați pe teritoriul american în diferite posturi sau cu diferite statute. Bătălia în justiție e una democratică și profund legitimă, care clarifică poziții și limite ale acțiunii prezidențiale. În plus, acesteia i se adaugă rolul ponderator al Congresului american, care a limitat excesele și a pus sub control pornirile excesiv de voluntare în ceea ce privește deschiderea față de Rusia, de exemplu, mergând până la politica în zona Asia – Pacific. Propunerile de legi pe aceste teme, de referire directă la Senat și Congres, ca și susținerea bipartizană a lor, ba chiar cu majoritate consacrată de răsturnare a unui veto al Președintelui, au fost în măsură să echilibreze lucrurile prin amenințarea credibilă cu recursul la asemenea acțiuni de răsturnare a unor decizii.

În fine, nu trebuie uitată nici consistența Sistemului, de care vorbeam mai sus, mergând la nivelul funcționari publici – civil servants, a diplomaților și a ofițeri de intelligence, cei care alcătuiesc osatura sistemului birocratic și funcțional al democrației americane, cei prin intermediul cărora se pun în aplicare legi, decizii și rezoluții. Am avut momente de protest și opoziție în aplicarea unor politici sau decizii excesive ale Președintelui american, în special prin contribuția persoanelor numite de administrația anterioară. Dar nu trebuie uitat că același aparat de stat informează și sancționează alunecările și încălcarea legii. Acestui mecanism i se poate atribui, de exemplu, eliminarea șefului campaniei electorale a lui Trump, Paul Manafort - chiar în timpul perioadei electorale, pentru relații nepotrivite și angajamente față de Rusia și, ulterior, a consilierului pentru securitate națională, Michael Flynn, aflat în funcție - pentru aceeași vină și ascunderea acțiunilor și conținutului discuțiilor sale cu diplomați și oficiali ruși față de vicepreședinte și președinte.

Concluzia este că SUA, ca un stat serios, o democrație matură și sofisticată ce se află, a găsit resortul și pârghiile pentru a limita și conține excesele și a elimina din administrație pe cei nepotriviți sau susceptibili să fie constrânși de actori terți în direcții nefavorabile Americii (cazul Rusiei). În plus, cred că trebuie ca aliații și partenerii SUA să aibă încredere în capacitatea celui mai important actor occidental de a-și gestiona singur treburile interne și de a prezenta un leadership capabil, pe termen mediu. Și nu mai vorbim aici și de faptul că e vorba despre un președinte ales al SUA, cu care orice stat va lucra în interesul comun, cu sau fără apetența personală în raport cu persoana Președintelui SUA.