Președintele CCIR Mihai Daraban, la sesiunea Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

Președintele CCIR Mihai Daraban, la sesiunea Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban participă la sesiunile de lucru ale Federației Mondiale a Camerelor de Comerț, reuniune ce se desfășoară la Paris.

Cea de-a doua zi a sesiunilor de lucru este dedicată prezentării candidaturilor pentru organizarea Chamber Congres din anul 2023. În cursa pentru organizarea celei de-a XIII-a ediție a Chamber Congres și-au depus candidatura pentru a fi gazda evenimentului trei orașe: Geneva, Stavanger și Moscova.

Votarea nu se va face pe perioada sesiunilor de lucru ale reuniunii generale, ci ulterior prin vot electronic. Procedura de vot pentru desemnarea orașului gazdă este destul de complexă și se va încheia pe 6 Martie 2020. Orașul câștigător va fi desemnat pe 17 martie.

Următoarea ediție a World Chamber Congres,  Generaation next: Chamber 4.0. va avea loc în perioada 23-25 februarie 2021, în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

„Generation Next Chamber 4.0” este o platformă menită să sprijine antreprenorii tineri să se dezvolte și să se informeze printr-o serie de evenimente lunare exclusive, alternând între evenimente de networking și sesiuni de dezvoltare personală.

Deja au fost primite intențiile de a găzdui al 14-lea World Chamber Congres în 2025 de la: India, Malaysia, Singapore și Coreea de Sud.

Congresul World Chambers reunește, în toate edițiile sale, președinți de camere de comerț, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai guvernelor. Prin convocarea celor mai proeminenți lideri și a celor mai strălucite minți ale lumii, Congresul World Chambers își propune să stimuleze schimbările prin dialog și cooperare pentru a crea un viitor mai semnificativ și mai prosper în toată lumea.

Ne puteți urmări și pe Google News