Președintele AEP le răspunde angajaților nemulțumiți de măsurile aplicate în instituție: Nu voi face niciun pas înapoi

Președintele AEP le răspunde angajaților nemulțumiți de măsurile aplicate în instituție: Nu voi face niciun pas înapoiAdrian Țuțuianu. Sursa foto: Facebook

În urma protestului spontan organizat de angajații Autorității Electorale Permanente (AEP), președintele instituției, Adrian Țuțuianu, a transmis că măsurile luate vizează eficientizarea activității și gestionarea responsabilă a fondurilor publice. Reprezentanții sindicatului AEP au protestat marți, imediat după conferința de presă susținută de Adrian Țuțuianu.

Tensiuni în AEP după noile măsuri impuse de conducere. Adrian Țuțuianu spune că reforma merge mai departe

Aceștia îl acuză pe președintele AEP că tratează cazurile izolate ca fiind reprezentative pentru întreaga instituție și cer respect pentru activitatea angajaților.

După protest, Adrian Țuțuianu a afirmat că toate deciziile administrative pe care le-a luat au scopul de a crește eficiența AEP și de a întări disciplina instituțională.

„În calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), obligația mea este să asigur respectarea legii, gestionarea responsabilă a fondurilor publice și buna funcționare a instituției. Toate deciziile administrative pe care le-am luat și pe care le voi lua în continuare au un singur obiectiv: creșterea eficienței instituției, întărirea disciplinei administrative, utilizarea responsabilă a resurselor publice și îndeplinirea în cele mai bune condiții a atribuțiilor legale ale AEP”, a afirmat Adrian Țuțuianu.

Protest AEP

Protest AEP. Sursa foto: Captură video/Youtube

Președintele AEP a adăugat că știa despre organizarea protestului și că a ales să își păstreze programul stabilit. El susține că respectă dreptul angajaților de a protesta, dar spune că nu va renunța la schimbările începute.

„Nu voi face niciun pas înapoi în ceea ce privește respectarea programului de lucru, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, calitatea actului administrativ, apărarea intereselor instituției, promovarea proiectelor de reformă și implementarea măsurilor necesare modernizării Autorității Electorale Permanente”, a transmis acesta.

Angajații reclamă modul în care sunt prezentate problemele din instituție

Sindicaliștii spun că principala nemulțumire este legată de modul în care Adrian Țuțuianu vorbește despre personalul AEP. Aceștia consideră că problemele punctuale nu ar trebui atribuite tuturor angajaților.

În schimb, președintele instituției afirmă că măsurile adoptate sunt necesare pentru creșterea performanței și că deciziile sale nu vor fi influențate de presiuni.

„Grupurile de presiune constituite pentru apărarea unor interese personale ale unor terți nu vor influența deciziile conducerii instituției și nu mă vor abate de la obiectivele asumate”, a spus Țuțuianu.

Șeful AEP, despre problemele descoperite în instituție

În conferința de presă, Adrian Țuțuianu a declarat că la începutul mandatului său a găsit „multă dezordine” în instituție. El a explicat că unele măsuri introduse, precum verificarea prezenței angajaților, au generat nemulțumiri.

„Am nemulţumit pe unii dintre colegi, pe cei din sindicat, pentru că am introdus condică de prezenţă, care se semnează la venire şi la plecare la cabinetul preşedintelui. Am stabilit sarcini precise, prin ordine pe care le-am emis”, a declarat Adrian Țuțuianu.

Acesta a mai spus că se lucrează la implementarea unui sistem de acces cu cartelă pentru verificarea prezenței angajaților.

Potrivit președintelui AEP, schimbările au la bază inclusiv concluziile formulate de Curtea de Conturi în raportul de control pentru anul 2025.

„Raportul a evidențiat deficiențe în gestionarea unor activități, care au generat prejudicii semnificative pentru Autoritatea Electorală Permanentă”, a afirmat acesta.

Adrian Țuțuianu a mai spus că AEP a sesizat instituțiile competente și a formulat plângere către Direcția Națională Anticorupție pentru recuperarea prejudiciilor.

„Reforma instituției începe din interior”

Președintele AEP susține că schimbările sunt necesare pentru ca instituția să își păstreze credibilitatea în organizarea proceselor electorale.

„Nu putem pretinde performanță, credibilitate și încrederea cetățenilor în organizarea proceselor electorale fără exigență, disciplină și responsabilitate în interiorul Autorității Electorale Permanente. Reforma instituției începe din interior”, a explicat Adrian Țuțuianu.

Totodată, acesta le-a mulțumit angajaților care își desfășoară activitatea cu profesionalism și contribuie la proiectele de reformă ale instituției.