Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a explicat ,la Digi24, care sunt diferențele între reacțiile adverse care pot apărea după vaccinul Pfizer sau după cel de la AstraZeneca. El a subliniat că medicamentele antitermice nu trebuie luate preventiv, ci doar dacă apare febra, relatează Digi24.

”Există câteva diferențe între reacții adverse date de către AstraZeneca, comparativ cu Pfizer”, a spus președintele Grupului de Vaccinologie

“Orice vaccin nou care e adus e privit la început cu oarecare reticență și asta e demonstrat, asta e firea umană, care preferă la un moment dat să ia o decizie în ce privește acceptarea unui vaccin doar după ce alții s-au vaccinat și au observat că nu s-a întâmplat nimic semnificativ de-a lungul timpului.

Există câteva diferențe între reacții adverse date de către AstraZeneca comparativ cu Pfizer. Reacții adverse sistemice, febră, parcă sunt mai frecvente la AstraZeneca decât la Pfizer, dar reacții de tip dureri musculare oboseală sunt mai puțin frecvente comparativ cu Pfizer. Acestea sunt însă doar percepții subiective.

În momentul în care măsurăm aceste reacții adverse constatăm că intensitatea acestora la nivel global este aproximativ egală. Doar că sunt oarecum mai zgomotoase, tocmai datorită apariției febrei și pentru că durează mai mult decât la Pfizer. Dacă la Pfizer simptomatologia durează 12 ore, cel mult 72 de ore, la AstraZeneca aceste simptome sunt acuzate mai mult timp, dar nu mai mult de 72h. Atunci apare o oarecare reticență”, a declarat Gindrovel Dumitra.

Simptomele reacțiilor adverse sunt pasagere

Președintele Grupului de Vaccinologie a subliniat însă că și în cazul AstraZeneca, și în cazul Pfizer, aceste simptome se remit de la sine și sunt pasagere.

Gindrovel Dumitra a atras atenția că medicamentele antitermice, de tip paracetamol, nu sunt recomandate să fie luate profilactic, adică în absența unor reacții adverse, așa cum este febra.

“În momentul în care apare febra, e de preferat să folosim antiinflamatoare sau antitermice fără niciun fel de probleme. Fie că vorbim de Pfizer, AstraZeneca, Modernă, o persoane poate să ia paracetamol, dar nu trebuie să luăm în exces. Nu trebuie luate în cazul în care febra nu a apărut. Asta e recomandarea în acest moment”, a explicat el.