Cele 200.000 de amenzi s-au aplicat în mai puțin de o lună, fapt ce a atras atenția presei internaționale. BBC a precizat că amenzile „relativ mari”, aplicate între 24 martie și 19 aprilie, se ridică la 78 de milioane de euro, o sumă care ar fi egală cu impozitul pe profit din România în februarie 2020.

Britanicii nu l-au omis nici nici pe Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, care a fost sancționat cu 10.000 de lei (aproximativ 1.825 de lire sterline) după ce a fost prins cu bicicleta într-un parc public.

Cine nu respectă restricțiile impuse în România riscă să plătească amenzi cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei, în condițiile în care în care salariul mediu lunar este în jur de 3.000 de lei, au mai notat ce de la BBC News. De partea cealaltă, Fox News a sesizat faptul că „România face milioane din amenzile de coronavirus”.