Premierul Republicii Moldova: Unirea cu România nu trebuie privită ca un plan B. Ce spune despre apropierea celor două state
- Sanda Frunze
- 4 noiembrie 2026, 12:22
Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova
Republica Moldova. Unirea Republicii Moldova cu România nu ar trebui tratată ca o soluție de rezervă, ci ca o decizie fundamentală privind viitorul celor două state. Declarația a fost făcută de premierul Vasile Tofan, la Euronews Enlargement Summit 2026. Șeful Guvernului de la Chișinău a vorbit despre legăturile istorice, culturale și lingvistice dintre cele două țări. El a subliniat că relația cu Bucureștiul depășește cadrul unui parteneriat strategic și are un caracter frățesc.
Premierul a amintit că Republica Moldova și România au în comun limba, cultura și o istorie comună. În opinia sa, România este cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova.
„Avem foarte multe în comun cu România. Aceeași istorie, aceeași limbă, aceeași cultură. Am fost cândva aceeași țară. România este, de departe, cel mai mare prieten al nostru. Cred că relația noastră este mai mult decât strategică, dar cu adevărat frățească”, a declarat Vasile Tofan.

Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova
Premierul spune că Unirea nu poate fi un plan de rezervă
Referindu-se la posibilitatea reunificării, șeful Executivului a respins ideea că Unirea cu România ar trebui privită drept o alternativă la alte obiective strategice ale Republicii Moldova. El a explicat că o decizie de asemenea amploare nu poate fi redusă la un plan secundar, care să fie luat în calcul doar dacă alte direcții politice nu dau rezultate.
„Uneori, lumea spune că Unirea cu România este planul nostru B. Eu cred că astfel de decizii fundamentale despre viitorul statalității nu pot fi retrogradate la un plan B”, a afirmat premierul.
În același timp, Vasile Tofan a precizat că o eventuală Unire trebuie să aibă la bază voința majorității cetățenilor. În prezent, această opțiune nu beneficiază de un sprijin suficient în rândul populației. Premierul a făcut o paralelă cu o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO. El a sugerat că, în cazul unor decizii fundamentale pentru viitorul țării, autoritățile trebuie să țină cont de opțiunea exprimată de cetățeni.
Deși a vorbit despre legăturile speciale cu România, Vasile Tofan a reiterat că obiectivul imediat al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europeană. Premierul consideră că integrarea europeană ar putea apropia și mai mult cele două state. Republica Moldova și România ar ajunge astfel să facă parte din aceeași comunitate politică și economică.
„Planul nostru A este să ajungem în Uniunea Europeană și acolo să ne unim cu România, ca parte a unei Europe comune”, a declarat Vasile Tofan.

Nicușor Dan și Maia Sandu. Sursa foto: Facebook
Maia Sandu spune că ar vota pentru Unire din motive de securitate
Declarațiile premierului vin după ce președinta Maia Sandu a vorbit despre perspectiva reunificării într-un interviu acordat recent publicației maghiare Válasz Online.
Șefa statului a afirmat că ar vota în favoarea Unirii cu România dacă ar avea loc un referendum. Principalul motiv invocat este amenințarea reprezentată de Rusia și necesitatea de a asigura securitatea Republicii Moldova.
Maia Sandu a explicat că, în actualul context geopolitic, statele mici trebuie să ia în calcul inclusiv soluții care, în alte circumstanțe, ar putea părea neobișnuite. Ea a făcut referire la riscul extinderii agresiunii ruse și la posibilitatea ca armata rusă să ajungă mai aproape de granițele Republicii Moldova. Președinta a recunoscut însă că Unirea nu are, în prezent, susținerea necesară în rândul populației pentru a deveni o opțiune majoritară.
Datele Barometrului Opiniei Publice din septembrie 2025 indicau opinii împărțite în societatea din Republica Moldova în privința reunificării cu România. Aproximativ 33% dintre respondenți declarau că ar vota pentru Unire. În schimb, 45,7% se pronunțau împotriva acestei opțiuni.