Premierul Dorin Recean denunță fraude la alegeri: Are loc un atac din partea grupărilor criminale

Premierul Dorin Recean denunță fraude la alegeri: Are loc un atac din partea grupărilor criminalePremierul Dorin Recean. Sursa foto: www.facebook.com/@recean.md

Republica Moldova. Premierul Dorin Recean și-a exercitat duminică dreptul la vot în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale. La ieșirea din secția de votare, oficialul a declarat că, în cadrul scrutinului, „are loc un atac din partea grupărilor criminale”. „Este important să ne mobilizăm la vot! Doar votul poate învinge frauda electorala”, a remarcat oficialul.

Dorin Recean a specificat că „votarea este influențată de un vot deja fraudat”. Acesta a îndemnat cetățenii Republicii Moldova „să se mobilizeze, să participe la scrutin și să voteze onest, pentru că votul cetățenilor va învinge frauda electorală”.

„Este foarte important să ne mobilizăm”, spune Dorin Recean

„Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi. De asta, este foarte important să ne mobilizăm, să votăm, pentru că votul nostru va învinge frauda electorală pe care o perpetuează”, a afirmat Dorin Recean.

Premierul Dorin Recean alături de soția sa

Premierul Dorin Recean alături de soția sa. Sursa foto: www.facebook.com/@recean.md

Oficialul a menționat că „este important să înțelegem că alegerile sunt influențate de un vot deja fraudat și în această situație soluția este să votăm onest pentru viitorul țării noastre”.

Dorin Recean: Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile statului, lucrează pentru a preveni acest atac asupra democrației

Dorin Recean a precizat că această fraudă a fost pregătită din timp. „Atât Ministerul Afacerilor Interne, cât și celelalte instituții ale statului, lucrează intensiv pentru ca să fie prevenit acest atac asupra democrației noastre”, a spus șeful Executivului.

Premierul Dorin Recean

Premierul Dorin Recean. Sursa foto: www.facebook.com/@recean.md

„Trebuie să încurajăm pe fiecare să iasă la vot. Votul nostru va decide care este viitorul Republicii Moldova. Astăzi trebuie să alegem liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre Uniunea Europeană și spre o viață bună la noi aici, acasă”, a afirmat Dorin Recean.

În Republica Moldova are loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Pentru funcția de șef al statului luptă actualul președinte Maia Sandu, care a acumulat în primul tur de scrutin 42,49% din sufragii sau 656 852 de voturi și candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din sufragii, ceea ce reprezintă 401 215 voturi.

Ultimele alegeri prezidențiale s-au desfășurat în noiembrie 2020.