Premierul a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului în scandalul Blue Air: Cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut
- Simona Suciu
- 16 septembrie 2022, 11:10
Nicolae Ciucă a anunțat că a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului. Ancheta va viza și modul în care au fost blocate conturile Blue Air. Între timp, compania a anunțat că nu poate garanta că oamenii își vor primi banii înapoi pentru cursele anulate.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că a trimis Corpul de Control la Ministerul Mediului pentru a face verificări în scandalul Blue Air. Vor fi verificate însă și toate declarațiile reprezentanților companiei.
Premierul a mai spus și că se vor face verificări și cu privire la modul în care au fost blocate conturile Blue Air și că această anchetă are drept scop clarificarea situației.
Potrivit unor surse guvernamentale, blocarea conturilor companiei Blue Air ar fi fost ilegală, deoarece compania se afla în stare de concordat (n.r. o procedură comercială menită să evite declararea insolvenței).
„Există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze pentru blocarea conturilor. Cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului, iar cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut“, a declarat Nicolae Ciucă, la Antena 3.
Nicio garanție
După blocarea conturilor, Blue Air a anunțat că sistează toată zborurile, cel puțin până în 10 octombrie. Acum, compania aeriană a anunțat și că nu garantează rambursarea banilor pe biletele anulate și condiționează eventualele despăgubiri de reluarea curselor și vânzarea companiei către un investitor privat.
„Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air“, se arată într-un comunicat al companiei.
Sute de mii de oameni afectați
Toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit trei opțiuni: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor) sau rambursarea biletelor achiziționate.
230.000 de pasageri sunt afectați de anularea zborurilor până în 10 octombrie. Se pare însă că vor fi probleme și după această dată. Mai mulți clienți au fost notificați de anularea unor curse care erau programate la sfârșitul lunii octobmrie, potrivit Rador.