Plângere la DIICOT pe numele Blue Air. Compania ar putea relua zborurile din România

Plângere la DIICOT pe numele Blue Air. Compania ar putea relua zborurile din România Blue Air. Sursa foto: Arhiva EVZ

Blue Air a anunţat că ar putea relua zborurile din Romania, după ce începând de marţi, au fost suspendate. Directorul companiei aeriene acuză Ministerul Mediului că a pus poprire pe toate conturile companiei Blue Air Aviation. Compania anunță acum a găsit o soluție pentru pasagerii care aveau bilete. Și Guvernul a venit cu o serie de propuneri. Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a anunțat că a fost înregistrată la instituţia pe care o conduce o plângere pe numele companiei Blue Air.

Update 13

Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a anunțat că a fost înregistrată la instituţia pe care o conduce o plângere pe numele companiei Blue Air, anunță agerpres. „A fost înregistrată o sesizare, despre obiectul ei în acest moment nu vă pot da mai multe detalii. Nu s-a început urmărirea penală în rem. Nu vă pot da mai multe detalii. Nu pot decât să confirm existenţa unei sesizări pe rolul DIICOT. Vom face verificările care trebuie pentru clarificarea situaţiei”, a menţionat Pâţu.

UPDATE 12 

Fostul premier Ludovic Orban, în prezent, deputat, a declarat că ajutorul acordat de guvernul său Blue Air a fost legal. El s-a întrebat cum de această companie, principal concurent al Wizz Air, este supusă unor proceduri de o instituție în subordinea ministrului Mediului.

„Eu aş pune şi o întrebare: Cum e posibil ca compania Blue Air, care e principalul competitor al Wizz Air pe piaţa românească, să fie supusă unei proceduri de către Administraţia Fondului de Mediu, care se află în subordinea ministrului Mediului?”, a declarat Orban, la Parlament.

Fostul premier a explicat că, în perioada restricţiilor, toate companiile aeriene au primit ajutoare, în condiţiile în care şi-au încetat activitatea. În această situație s-a aflat și şi compania Blue Air care a primit un ajutor de 300 de milioane lei.

„Acordarea ajutorului de stat companiilor aeriene în toate ţările nu a depins de forma de proprietate a companiei. Mi se pare foarte ciudat că se operează o discriminare între o companie care are capital privat şi o companie care are capital de stat. Şi nu pot accepta o asemenea discriminare. Dacă noi nu am fi acordat ajutor companiilor aeriene, aeroporturilor, practic aceste companii ar fi intrat în faliment”, a detaliat Orban.

El a adăugat că nu a „stat să analizeze chestiunea garanţiilor, acestea oferindu-se în conformitate cu procedurile legale. Fostul premier a precizat că a promovat proiectul de act normativ deoarece a avut avizele tuturor instituțiilor implicate.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EVZ

UPDATE 11

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ştia despre situaţia de la Blue Air, dar nu a făcut nimic pentru rezolvare ei, lăsându-i pe români să ia „țeapă”. Acuzațiile au venit din partea liderului USR, deputatul Cătălin Drulă. El a spus că „Sorin Grindeanu ar trebui să-şi dea demisia după ce a făcut”, iar organele competente trebuie să se pronunţe cum a fost lăsată această schemă piramidală să avanseze atât de mult.

„Domnul Grindeanu ştia ce urmează să se întâmple, dar nu le-a spus şi românilor ca să nu-şi cumpere bilete şi să ia ţeapă. Domnul Grindeanu s-a pus aici în Parlament la adăpost, în mai, printr-un amendament prin care Blue Air trece acum la AVAS - la acea autoritate care se ocupă de toate epavele comuniste - nu la Ministerul Transporturilor, cum era în Ordonanţa de Urgenţă prin care i s-a dat împrumut. Deci a mutat mortul din casă preventiv, în luna mai - s-a pus la adăpost atunci, ştiind că o să crape Blue Air, dar pe români i-a lăsat să-şi ia ţeapă”, a declarat Cătălin Drulă, la Parlament.

Potrivit spuselor sale, mai mulți miniștri PNL trebuie să dea explicații pentru Ordonanţa de Urgenţă prin care s-a aprobat un împrumut de stat, de 300 de milioane de lei din partea statului român, pentru Blue Air.

„Trebuie să dea explicaţii şi domnul Bode, cel care a dat Ordonanţă de Urgenţă în toamna lui 2020, prin care s-au dat 300 de milioane de lei cu care statul român rămâne în pagubă acum şi domnul Burduja, cel care a semnat garanţiile pentru acest împrumut. Atenţie, trebuia să semneze domnul Cîţu, dar şi-a luat concediu, într-o zi de 15 octombrie 2020 - ştim cu toţii, «o perioadă aglomerată de concedii».

A plecat Cîţu de la MF şi domnul Burduja, actualul ministru al digitalizării, atunci secretar de stat, a semnat Hotărârea de Guvern cu garanţiile, care sunt o batjocură. Sunt 6 epave de avioane descompletate care dacă fac 5% din valoarea împrumutului e bine şi undeva un teren undeva în pădure la Băneasa care e neconstruibil, e numai pădure pe el", a explicat liderul USR.

Drulă a arătat că exista opinia Eximbank, făcută la momentul emiterii OUG, care spune că garanțiile oferite de Blue Air sunt insuficiente.

Foto: arhiva evz

UPDATE 10

Directorul general al Blue Air, Cristian Rada a anunțat că situația companiei urmează să se clarifice în cursul zilei de astăzi, miercuri, 7 septembrie. El a precizat că suspendarea zborurilor a venit în urma primirii deciziei de poprire a conturilor de către Administrația Fondului de Mediu.

„Prioritatea noastră este să avem grijă de pasageri pentru a relua zborurile ca să începem să-i aducem acasă. Am avut o întâlnire cu președintele AFM și am identidicat o soluție pentru ridicarea popririi de pe conturi, ca să ne reluăm activitatea. Este în curs o procedură juridică care urmează să fie implementată chiar în această zi. Reprezentanții noștri au identificat procedura, iar în momentul în care va fi pusă în practică, va fi făcută publică”, a decalarat Cristian Rada.

Potrivit directorului general al Blue Air, problemele cu Administrația Fondului de Mediu datează din luna mai. De la acel moment s-au încercat mai multe proceduri de mediere, iar decizia de poprire a conturilor a fost emisă pe 1 septembrie și a ajuns la companie pe 6 septembrie. Acesta a fost motivul pentru care zborurile au fost anulate, a spus Cristian Rada, fără ca pasagerii să fie anunțați din vreme.

UPDATE 9

Guvernul a anunțat că astăzi va fi adoptată Ordonanța de Guvern prin care se alocă 5 milioane de lei companiei Tarom. Aceasta se va ocupa de aducerea în țară a românilor rămași blocați pe aeroporturi după anularea curselor Blue Air. Premierul Nicolae Ciucă a spus că banii vor fi recuperați ulterior de la Blue Air.

„Venim în sprijinul cetățenilor români afectați de anularea acestor zboruri. Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii, Fondurile alocate de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situație. Rog ANPC să monitorizeze întregul proces“, a declarat premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de Guvern.

Până în acest moment 2958 de cetățeni români au apelat la serviciile consulare pentru a cere ajutor. „Vom aproba astăzi alocarea unei sume din fondrul de rezervă bugetară. Aceasta va fi destinată acoperirii costurilor pentru repatrierea cetățenilor români. Avem un regulament european care se aplică tuturor companiilor din Europa. El spune, printre altele, că în cazul unor anulări de zboruri sau întârzieri mai mari de șase ore, călătorii pot cere despăgubiri companiei. Acest lucru se aplică și Blue Air.

Guvernul României trebuie să se ocupe de cetățenii săi aflați acum într-o situație deosebită. Chiar dacă nu este ușor, colegii mei și cei de la Tarom încearcă să găsească rapid soluții“,a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

UPDATE  8.

Oficialii români au transmis că cei care au rămas blocați în aeroporturile din străinătate vor putea fi aduși înapoi în țară cu ajutorul unor aeronave ale companiei Tarom, asta după ce Blue Air a decis să anuleze toate cursele.

„Se pregătesc avioane Tarom pentru aducerea românilor acasă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

UPDATE  7.

Blue Air a avut prima reacție în scandalul zborurilor anulate. Reprezentanții companiei au anunțat că au transmis Administrației Fondului de Mediu o solicitare de eșalonare a datoriei. Instituția a anunțat că aceasta va fi analizată cu prioritate. Blue Air are o datorie pentru certificatele de mediu este 28,7 milioane lei.

Mii de români sunt și astăzi blocați pe aeroporturi după anularea curselor Blue Air. Pe aeroportul Otopeni erau așteptate să aterizeze 27 de avioane ale companiei și erau programate să decoleze alte 26, potrivit Antena 3.

De problemele Blue Air par să profite alte companii low cost. Wizz Air a lansat deja oferte speciale pentru pasagerii care căror zboruri au foat anulate.

„Pasagerii afectați pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49.99 EUR folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale", se arată în comunicat de presă al companiei.

UPDATE 6.

Premierul și miniștrii de resort au discutat şi analizat în acestă seară în cadrul unei ședințe de urgenţă situația românilor afectați de suspendarea zborurilor Blue Air. Oficialii au precizat că pasagerii vor fi aduși cu avioane Tarom.

„Pot să vă anunț că în această seară a fost activat un număr unic al call center-ului gestionat de ministerul Afacerilor Externe. Este un număr la care cetățenii aflați pe aeroporturi din afara ţării noastre pot semnala prezența şi pot solicita asistenţă consulară şi, de asemenea, pot solicita sprijin pentru a ajunge acasă. Astfel, pasagerii pot solicita ajutor la secțiile consulare ale României, dar și la numărul 0040751084537 din cadrul call centrului MAE. După ce vor fi centralizate datele, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii de peste graniță să ajungă în siguranță acasă”, a spus Dan Cărbunaru pe Facebook.

Update 5.

Un pasager care urma să zboare cu Blue Air a primit o explicație de la companie. Acesta a aflat că firma nu își permite să achite costurile și că este obligată să sisteze toate zborurile.

„Datorită unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022. Dorim să vă oferim următoarele opțiuni: 1. Vă puteți modifica gratuit data zborului pentru ca noul zbor să corespundă nevoilor dvs 2. Vă puteți anula rezervarea și să solicitați rambursarea biletului în portofelul electronic, cu un bonus de 25% din valoarea rambursabilă* *Bonusul de 25% va fi disponibil în contul dvs în maxim 10 zile de la încărcarea sumei în portofelul electronic. 3. Vă puteți anula rezervarea și să solicitați rambursarea biletului prin aceeași modalitate de plată”

UPDATE 4. Pasagerii au fost supărați după anularea zborurilor, dar nu recalcitranți, a declarat marți Valentin Iordache, purtător de cuvânt al CN Aeroporturi București. Acesta a spus că pasagerii au primit alimente, apă și asistență din partea companiei aeriene.

„Pasagerii au fost supărați pentru anulare, dar nu recalcitranți, au înțeles care este situația și s-au comportat foarte bine. Au primit alimente și apă din partea agentului de handling, în caz că va fi nevoie suntem și noi pregătiți să le oferim ceva asemănător. Cert este că aceștia după ce au ajuns la terminalul de plecări au intrat în grija companiei aeriene care le-a oferit, fiecăruia, în funcție de ce tip de bilet aveau, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă în care să-și continue drumul într-una din zilele viitoare”, a spus Valentin Iordache, după ce compania Blue Air a anunțat marți suspendarea zborurilor din România.

Ce se va întâmpla cu banii daţi pentru biletele de avion

Reprezentantul Aeroportului susține că biletul de avion este un contract între pasager și compania aeriană, „așa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părți, noi cei de la aeroport doar ne asigurăm pe cât posibil că cele două părți își îndeplinesc datoriile”.

El a precizat că 7 avioane ale companiei nu au plecat în cursă: „Aceste avioane urmau să vină și să plece într-o altă cursă, deci alte 7 curse anulate”. Iordache a precizat că aeroportul are capacitatea de a gestiona situația astfel încât să nu fie afectate zborurile altor companii. Pentru ziua de marți, de pe aeroportul Otopeni au fost anulate 14 din cele 15 zboruri operate de Blue Air, unul singur plecând spre Iași.

Blue Air anunță că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Premierul și miniștrii de resort discută marți seara despre situația românilor afectați de suspendarea zborurilor Blue Air

Premierul discută marți seara cu miniștrii de resort și cu autoritățile implicate în gestionarea situației cetățenilor români afectați de oprirea zborurilor Blue Air.

„Am vorbit să deblocheze situația, pentru că nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturile din care urmau să vină către țară. Este vorba de 3.000 de români (...) Am vorbit cu domnul ministru și urmează să analizăm și să luăm o decizie”, spunea înainte de această ședință premierul Nicolae Ciucă.

Și ministrul Mediului a cerut companiei să reia zborurile. „Cer Blue Air să reia imediat, să își onoreze obligațiile față de călători, să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii și de a rezolva pe cale legală acest diferend”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Blue Air anunță că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Ce drepturi au călătorii după ce compania Blue Air a decis suspendarea zborurilor

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a informat marți, după ce compania Blue Air a decis suspendarea zborurilor, călătorii cu privire la drepturile pe care le au în astfel de situații.

Având în vedere situația generată de compania Blue Air prin decizia de suspendare a tuturor zborurilor din România, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a informat călătorii cu privire la drepturile lor.

Astfel, turiștii care au luat pachete de vacanță de la agențiile de turism sunt rugați să ia legătura cu acestea.

„În baza OG nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, agenția de turism este responsabilă pentru executarea pachetului și să ofere servicii alternative”, arată reprezentanții ministerului.

De asemenea, MAT anunță că pasagerii care au achiziționat direct bilete de la Blue Air își pot recupera banii și compensațiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.

Blue Air a anunțat marți că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, informează Mediafax.

UPDATE 3:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.

"Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români", a spus el, înainte de a participa la evenimentul "România Viitorului" organizat la Politehnică, notează Agerpres.

Întrebat dacă vor exista consecinţe, el a răspuns: "Am vorbit cu domnul ministru, aşa cum am spus, şi urmează să analizăm şi să luăm o decizie".

UPDATE 2:

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marți, că cere Blue Air să reia „imediat” zborurile, pentru că blocarea conturilor nu justifică suspendarea imediată a zborurilor.

Ministrul Mediului a spus că Blue Air nu a respectat legea, așa cum au făcut-o celelalte companii aeriene, în privința certificatelor de gaze cu efect de seră, iar acum trebuie să deblocheze situația și să se adreseze Administrației Fondului de Mediu pentru a obține o reeșalonare a datoriei de 28 de milioane de lei.

„Conturile au fost blocate de către Administrația pentru Fondul de Mediu datorită faptului că compania Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM. Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat conform legii, la recuperarea acestei creanțe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciuin fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această compannie. Cer Blue Air să reia imediat, să își onoreze obligațiile față de călători, să-și onoreze obligațiile față de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeșalonare a acestei datorii și de a rezolva pe cale legală acest diferend”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Acesta a afirmat că Blue Air are obligația de a plăti această datorie la bugetul AFM, datorită faptului că nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, aceasta fiind obligația companiei, pe care celelalte companii aeriene au respectat-o.

„S-a ajuns la această situație datorită faptului că Blue Air nu a respectat legea”, acuză Tanczos Barna. (Mediafax)

UPDATE 1:

Compania românească Blue Air a anunțat că va transfera mai multe zboruri interne și internaționale către noua companie românească AirConnect, înființată chiar de către un fost director de la Blue Air. Oficialii i-au asigurat pe pasageri că totul este sub control.

„Blue Air – cea mai mare companie aeriană ultra low-cost din România și noua companie aeriană regională Air Connect au încheiat un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opțiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar și pentru cele regionale. Pe baza Memorandumului de Înțelegere finalizat – cele două companii aeriene vor lansa, începând cu 12 septembrie 2022, un parteneriat extins de tip codeshare cu scopul de a optimiza costurile, de a îmbunătăți conectivitatea și de a-și uni forțele pentru a explora sinergii suplimentare pe piața regională europeană cu plecare din București. În cadrul acordului, Blue Air va transfera operarea unor servicii interne și internaționale selectate din UE, către Air Connect.

Controlul comercial și riscul pentru aceste rute rămân la Blue Air, care va continua să fie responsabilă de vânzări, marketing și asistență pentru clienți, dar se așteaptă să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării, prin implementarea tipului de aeronavă ATR-72 pe serviciile regionale și de tip navetă. Air Connect va fi responsabilă de controlul operațional”, a transmis Blue Air, într-un comunicat.

Mii de pasageri s-au trezit cu zborurile anulate. Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, marţi, că sistează toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturilor din România, până luni, 12 septembrie 2022, acuzând Ministerul Mediului că a pus poprire pe toate conturile companiei Blue Air Aviation.

”Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe aeroporturilor din România, până Luni, 12 septembrie 2022”, se arată în comunicatul Blue Air.

Știrea inițială...

Ce se întâmplă cu zborurile din afara României

Compania a mai anunțat că toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.

”Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

- Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

- Creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii);

- Blocarea tuturo discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, mai arată compania.

Totul se datorează acţiunilor iresponsabile ale unui reprezentant al statului român

Reprezentanţii Blue Air mai spun că ”declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum şi decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air in situatia nedorita de a isi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii”.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor.

Cu o echipă formată din aproximativ 700 de profesionişti, pasionaţi de aviaţie, Blue Air are un istoric impecabil în siguranţa zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri, informează news.ro.