Premieră. Iohannis a interzis slujba religioasă la început de an universitar

Premieră. Iohannis a interzis slujba religioasă la început de an universitar

Președintele Klaus Iohannis, prezent la Constanța pentru deschiderea anului universitar, a adunat în Piața Ovidiu, pentru prima dată, mii de studenți și profesori ai celor trei instituții de învățământ superior de stat. Și tot în premieră, a realizat „performanța” de a spulbera o tradiție împământenită de zeci de ani la malul mării: Slujba religioasă în care studenții primeau binecuvântarea pentru anul ce vine

Deschiderea anului universitar la Constanța, în Piața Ovidiu, a fost dedicată memoriei marelui poet roman Publius Ovidius Naso de la a cărui moarte se împlinesc 2000 de ani, fiind și motivul pentru care șeful statului a acceptat invitația gazdelor. Klaus Iohannis a venit la 11.00 fix, a dat mâna cu oficialitățile, a urcat pe scenă, și-a ținut speech-ul despre plagiat, despre nevoia de studenți, înalți specialiști și de meseriași bine calificați, a ascultat, cu gândul în altă parte, alocuțiunile rectorilor și a plecat. Ceremonia a durat exact o oră.

A lipsit ceva, au constatat mulți dintre participanți: „Este pentru prima dată, după 1990, când slujba de Te Deum nu se oficiază la deschiderea anului universitar. Din ce știm noi, slujba nu a fost prinsă în program de către Administrația Prezidențială”, spune purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

A refuzat prezența liderilor religioși

La doi pași de Piața Ovidiu se înalță minaretul moscheii CaroI I, turla catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Bazilica Sfântul Anton. Pentru prima dată, reprezentanții celor trei culte, musulman, ortodox și catolic nu au fost invitați deschiderea anului universitar. Cea care a tăiat slujba religioasă din program este Președinția, potrivit gazdelor constănțene. Deși s-ar fi insistat, la Cotroceni, „Președinția nu a dorit nici slujbă religioasă, nici prezența reprezentanților cultelor din județ”. Pe plan local, decizia Administrației Prezidențiale este privită ca o greșeală: „Anul universitar ar fi trebuit binecuvântat, la Constanța, așa cum a fost dintotdeauna. Și la eveniment, în rândul oficialităților, ar fi trebuit să participe și arhiepiscopul, și muftiul, și monseniorul, ei fiind reprezentanții cultelor religioase din județul Constanța”.

Reacția Administrației Prezidențiale

La solicitarea EVZ a unui punct de vedere oficial, Departamentul de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale a declarat că „festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018 a fost organizată de către Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Universitatea «Ovidius», Universitatea Maritimă și Academia Navală «Mircea cel Bătrân». Organizatorii nu au înaintat nicio propunere Administrației Prezidențiale cu privire la includerea ceremonialului religios în programul evenimentului”.