Pregătiri pentru închiderea TikTok în SUA. Ce fac creatorii de conținut

Pregătiri pentru închiderea TikTok în SUA. Ce fac creatorii de conținutTik Tok. Sursa foto: Arhiva EVZ

Creatorii de conținut de pe platforma TikTok cer fanilor să îi urmărească pe alte site-uri de socializare înainte de 19 ianuarie, când aplicaţia pentru video scurte riscă să fie suspendată în SUA. Dacă aplicația va fi închisă, Facebook, YouTube şi Instagram ar avea cel mai mult de câștigat în urma acestei decizii, potrivit CNBC.

Veniturile de pe TikTok asigură plata chiriilor

Jack Nader, 21 de ani, a renunțat la locul său de muncă, barista la Starbucks, și a devenit creator de conţinut de succes pe TikTok. În anul 2023, Nader a început să posteze mai multe videoclipuri de beauty pe platformă, reușind să adune peste jumătate de milion de urmăritori în câteva luni.

Prin veniturile din sponsorizări și reclame, a renunțat la locul său de muncă și a reușit să îşi închirieze propriul apartament.

„Acesta este jobul meu de zi cu zi”, susține Nader, care câştigă între 1.000 şi 12.000 de dolari pe lună.

TikTok

TikTok. Sursa foto: amrothman/ Pixabay

Aplicația poate fi interzisă

Cu toate acesta, situația nu este atât de stabilă. TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, riscă să fie interzisă în Statele Unite, dacă nu va fi vândută până pe 19 ianuarie.

Această decizie, care a fost luată de către Joe Biden, a fost susținută și de președintele ales Donald Trump în primul său mandat. Cu toate acestea, cel din urmă a cerut Curţii Supreme să amâne implementarea acestei decizii.

Dacă nu se va ajunge la un acord, Apple şi Google vor fi obligate să elimine aplicaţia din magazinele lor de aplicaţii.

Creatorii de conținut de pe TikTok îndrumă fanii spre alte platforme

În acest context, Nader și alți creatori de conţinut se pregătesc pentru posibilitatea de a-și pierde urmăritorii și veniturile. „Nu toţi urmăritorii mei de pe TikTok vor veni şi pe alte platforme, şi asta mă întristează”, a declarat vedeta.

Astfel, Nader și-a propus să-și descarce zilnic videoclipurile pentru a le transfera pe alte platforme precum Instagram Reels şi YouTube Shorts. Cu el nu câştigă încă bani de pe aceste platforme.

O altă creatoare de conţinut din Los Angeles, Danisha Carter, a avut o „revelaţie” în timpul nopții, în noiembrie. Aceasta a realizat că trebuie să-și facă simțită prezența și pe alte platforme îniante ca TikTok-ul să fie interzis.

Carter, care câştigă aproape 4.000 de dolari pe lună de pe aplicaţia pentru video scurte, și-a anunțat urmăritorii că o pot găsi pe platforme precum Instagram, Youtube și Patreon.

TikTok

TikTok / Sursa foto:dreamstime.com

Ce platforme au de câștigat

Experții susțin că, dacă aplicația va fi suspendată, YouTube, Facebook şi Instagram vor avea de câștigat în urma acestei decizii, având o bază mare de utilizatori activi.

În acest moment, TikTok are aproximativ 115 milioane de utilizatori activi lunar în SUA, aflându-se la o distanță mare față de Youtube (258 milioane) şi Facebook (253 milioane).

„Nu contează ce se va întâmpla”

Cu toate că mulți creatori de conținut își îndeamnă urmăritorii spre alte platforme, unii se tem de „shadow banning” din partea aplicației, care ar putea să le reducă vizibilitatea dacă promovează prea mult alte aplicații.

„Nu contează ce se va întâmpla, voi încerca să îmi continui cariera pe alte platforme, la fel cum am reuşit să o fac pe TikTok”, declară Nealie Boschma, o creatoare de 27 de ani din Los Angeles.

Cu 2 milioane de urmăritori pe TikTok, dar cu 278.000 pe YouTube, aceasta susține că le va cere fanilor să o urmărească pe alte platforme.