Pregătiţi-vă! În această seara X Factor revine în forţă. Cine este surpriza din juriu?

Pregătiţi-vă! În această seara X Factor revine în forţă. Cine este surpriza din juriu?

X Factor revine în forţă de la ora 20.30, Antena 1. Iar surpriza serii va fi cel de-al patrulea jurat.

Aşadar, Ristei va fi cel de-al patrulea jurat al emisiunii X Factor, alături de Loredana Groza, Delia și Ștefan Bănică.

„Ne-a reamintit cât de important este să ne bucurăm de orice moment, chiar dacă pare mai greu, pentru că orice zi pe care o avem pe pământ e o zi frumoasă!”, a spus  Loredana Groza.

Astfel, sezonul X Factor cu numărul nouă va debuta în această seară, de la 20:30, la Antena 1 și aduce nu doar muzică de calitate, ci și multe reguli noi, pe care concurenții le vor afla la momentul potrivit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Delia şi Loredan, de asemenea, se vor regăşi la masa juraţilor de la X Factor

Iată că Delia și Loredana se vor regăsi la pupitrul de jurat X Factor, în cel de-al nouălea sezon, care va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20:30, la Antena 1.

Cele două jurate X Factor au amintiri comune care datează încă din anul 2000, adică încă de la începutul carierei Deliei: ”Cu Delia am colaborat chiar la începuturile ei, am descoperit-o și i-am scris primul cântec, dar de atunci și până acum doar sporadic ne-am revăzut. A fost un proiect pentru un brand foarte cunoscut la vremea respectivă, care încă există, și a fost un spot care a fost foarte difuzat timp de o lună, în fiecare zi, la aceeași oră, iar asta se întâmpla chiar cu o lună înainte de difuzarea primului videoclip N&D”, și-a amintit Loredana.

Ristei a câștigat sezonul 3 al emisiunii X Factor

Ristei este unul dintre cei mai talentați cântăreți din România, aşa că noul rol de jurat i se potriveşte de minune.  Chiar dacă nu are experiența muzicală a Loredanei sau a lui Ștefan Bănică, atuul lui Ristei este acela că, în urmă cu 7 ani, a câștigat cel de-al treilea sezon al show-ului „X Factor”.

„Vreau să uite lumea că am cântat cândva în trupa Amicii, este un concurs și abia acum o să-mi măsor puterile”, spunea Ristei, înainte să plece acasă cu trofeul și marele premiu de 120.000 de euro.