Predoiu: Ponta trebuie să demisioneze

Predoiu: Ponta trebuie să demisioneze

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu susține că principala cauză a scăderii PIBului este corupția. „Evaziunea fi scală a ajuns să cumuleze bugetele educației și sănătății”, a susținut Predoiu.

Invitat în emisiunea Evenimentul zilei, difuzată de postul B1 TV, Cătălin Predoiu i-a cerut premierului Victor Ponta să demisioneze, după ce România a intrat, din nou, în recesiune tehnică. „Îi cer demisia pentru că a preluat o țară stabilizată, cu echilibrele reglate pe baza unor sarificii și a adus-o în doi ani în situația de a fi în criză economică”, a spus liderul democrat-liberal, care a declarat că este „foarte îngrijorat” în legătură cu rezultatele din trimestrul III.

Lipsa reformelor, cauză a recesiunii

Cătălin Predoiu, care, potrivit înțelegerii dintre PNL și PDL, va fi desemnat premier, dacă Klaus Iohannis va ajunge președintele României, a enumerat mai multe cauze ale rezultatelor economice slabe înregistrate de Guvernul Ponta: „Lipsa reformelor structurale, taxa pe stâlp care a luat prin surprindere mediul de afaceri, acciza pe motorină, amânarea succesivă a intrării în vigoare a Codului Fiscal, precum și lipsa investițiilor”. „Nu întâmplător, acordul cu FMI a fost amânat”, a susținut Predoiu. El a insistat însă că principala cauză a recesiunii este corupția și creșterea evaziunii fiscale. „Evaziunea fiscală a ajuns să cumuleze bugetele educației și sănătății”, a afirmat prim-vicepreședintele PDL. El a susținut că există studii care prezintă nivelul evaziunii fiscale în România și confirmă afirmațiile sale. Potrivit lui Predoiu, România pierde acum avantajele obținute în urma măsurilor adopate în 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reducerea CAS-ului, problema

Guvernului Prim-vicepreședintele PDL a insistat asupra necesității ca Guvernul Ponta să ceară actualei majorități parlamentare adoptarea legii de reducere a CAS-ului. „Reducerea CAS este o măsură care trebuie gândită pozitiv. E datoria Guvernului să arate care e sursa de finanțare”, a spus Predoiu, întrebat insistent care va fi sursa de finanțare a deficitului bugetar de circa cinci miliarde de lei, generat de scăderea contribuțiilor la asigurările sociale. El a insista asupra faptului că actualul premier a lansat inițiativa reducerii CAS-ului „ca temă de campanie”, iar acum este problema lui ce se va întâmpla în 2014. „Forțăm Guvernul să ne spună adevărul și să închidem subiectul. Cu cât mai repede lămurim această dilemă, cu atât mai bine”, a declarat liderul democrat-liberal. Potrivit lui Predoiu, „e normal ca mediul de afaceri să aibă un răspuns cât mai rapid, e normal ca Guvernul să fie cât mai onest”. „Guvernul poate să vină să spună: «N-am sursă de finanțare» și atunci am lămurit-o”, a afirmat prim-vicepreședintele PDL, sugerând că, de fapt, așteaptă ca Executivul dominat de PSD să abandoneze această măsură.

Măsură electorală în favoarea BOR

Întrebat ce părere are despre decizia Guvernului care, printr-o ordonanță de urgență, a reintrodus în plata consiliilor județene 19.000 de cântăreți bisericești, Predoiu a apreciat că aceasta este o măsură electorală, „la prima vedere”. Totuși, el a susținut că scrisoarea sa către premierul Ponta, în care îi cerea acestuia să nu se folosească în campania electorală de tema religiei a avut efect, întrucât conducerea Bisericii Ortodoxe a reacționat. „Rezultatul scrisorii mele (n.r. - către Victor Ponta) a venit a doua zi, când BOR a spus să nu se mai facă o temă din religie. A patra zi, dl Șova a venit să spună: Noi nu facem o temă din religie”, a susținut Predoiu. „Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credința sau convingerile religioase ale candidaților în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activități cu caracter partinic în comunitățile de credincioși pe care le păstorește”, se arată într-un comunicat al BOR, difuzat la 4 august.

Chiuariu va fi exclus din viitorul PNL

Personaje precum Tudor Chiuariu vor fi excluse din PNL, imediat ce se va finaliza fuziunea cu PDL și va intra în vigoare noul statut, a susținut Cătălin Predoiu. Întrebat ce a vrut să spună Klaus Iohannis când a afirmat că dorește o adevărată independență a Justiției, Predoiu a spus: „Independența Justiției este în programul politic. Nu am nicio ezitare că dl Iohannis o va susține”.

Monica Macovei își face singură rău

Candidatul ACL la poziția de premier a evitat să o atace dur pe colega sa, Monica Macovei, care acum candidează ca independentă. „Eu cred că își face rău doamna Macovei, prin cadidatura sa”, a afirmat Predoiu, care a insistat că o respectă pentru activitatea la conducerea Ministerului Justiției. El a precizat că Monica Macovei va fi exclusă din PDL în momentul în care-și va depune oficial candidatura. „Atunci când candidezi în afara partidului, te autoexcluzi. Dacă își depune candidatura, nu mai e în puterea noastră”, a afirmat Predoiu. El a avertizat asupra dificultăților logistice ale candidaturii unui independent, apreciind că europarlamentarul PDL nu a fost conștient de aceste probleme și a criticat- o pentru faptul că nu a respectat „regulile” PDL. „Era decizia luată deja (n.r. - de a nu o introduce pe Monica Macovei în sondaje). Noi aveam o înțelegere cu PNL și orice schimbare perturba parcursul. Nu poți să deraiezi trenul pentru că vrei și tu în vagon, după ce trenul a plecat. Ar fi bulversat un proces coerent”, a susținut liderul democrat-liberal.