Politica
Predoiu, mesaj cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției de la 1848: Pașoptiștii au pus în mișcare o întreagă transformare politică și socială
- Iulia Moise
- 11 iunie 2025, 15:03
Grupul de manifestanți pentru revoluție la 1848 - de Costache Petrescu / sursa foto: Wikipedia
Din cuprinsul articolului
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești, marcată pe 11 iunie, subliniind importanța cultivării democrației prin educație, apărarea ei prin acțiuni politice inteligente și constituționale, și transmiterea ei cu generozitate către generațiile viitoare.
Predoiu evocă semnificația istorică a datei de 11 iunie
Predoiu evocă semnificația istorică a datei de 11 iunie, când a fost recunoscut oficial Guvernul Revoluționar Provizoriu al Țării Românești și promulgată Proclamația de la Izlaz, considerată un act fondator al statului român modern.
„În data de 11 iunie celebrăm Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești, zi în care a fost recunoscut oficial Guvernul Revoluționar Provizoriu al Țării Românești și a fost promulgată Proclamația de la Izlaz, unul dintre actele fondatoare ale statului român modern”, spune premierul interimar.
Revoluția de la 1848 a adus în prim-plan o generație de vizionari
El afirmă că Revoluția de la 1848 a adus în prim-plan o generație de vizionari care, prin curaj și idealuri, a pus bazele României moderne, promovând libertatea, dreptatea, egalitatea și solidaritatea națională. Aceștia au fost nu doar idealiști, ci și reformatori pragmatici, contribuind la Unirea din 1859,
„Revoluția de la 1848 a marcat apariția unei generații de vizionari și luptători care a pus, prin curaj și idealuri, temelia României moderne. Această generație a crezut cu tărie în libertate, dreptate, egalitate, responsabilitate civică și frățietate națională.
Nu doar că a visat, ci a acționat — cu viziune și determinare — pentru o Românie independentă, modernă și întreagă.

Cătălin Predoiu. Sursa foto: Facebook
Această a secolului al XIX-lea a unit idealurile naționale cu pragmatismul reformelor. Ei au fost revoluționari și diplomați, gânditori și juriști, legislatori și administratori ai unui efort de construire a României”, se mai transmite prin mesaj.
Predoiu: Democrația nu este un bun garantat
Predoiu subliniază că democrația nu este un bun garantat, ci necesită efort constant pentru a fi consolidată și transmisă mai departe, în spiritul valorilor pașoptiste.
„Din acea flacără a demnității și speranței s-au născut, rând pe rând: Unirea Principatelor din 1859, un pas hotărât spre unitatea națională; Războiul de Independență din 1877-1878, prin care România și-a câștigat recunoașterea suveranității; Constituții moderne și instituții democratice care au definit parcursul statului de drept român.
Revoluționarii pașoptiști nu au construit doar idei, ci au pus în mișcare o întreagă transformare politică și socială, ale cărei roade le vedem și astăzi. Ei ne-au lăsat o moștenire de onoare: aceea că România se clădește prin valori, sacrificiu și solidaritate”, mai spune premierul interimar.
Ziua de 11 iunie este celebrată oficial conform Legii nr. 27/2023, care instituie această dată ca „Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești”.