Prăbuşire DRAMATICĂ pentru Vladimir Putin. Încrederea ruşilor a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
- Lucian Ionescu
- 21 ianuarie 2019, 23:33
Un sundaj efectuat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice din Federaţia Rusă a a stabilit că încrederea în Putin a scăzut la 33,4%, cel mai scăzut nivel din 2006. Din anul 2018 de când a câştigat ultimul mandat de preşedinte, încrederea electoratului rus este în continuă scădere.
Totuşi, rezultatele nu reprezintă o problemă imediată pentru Putin care a câştigat un nou mandat pentru şase ani, însă ar putea oferi încredere potenţialilor viitori contracandidaţi, potrivit b1.ro
Rata de aprobare a lui Putin, care este diferită de încrederea în preşedintele rus, este în continuare ridicată – 60%. Însă şi aceasta a scăzut de la vârful de 90% din cauza scăderii veniturilor şi a unor decizii ale guvernului de a creşte vârsta de pensionare.
Chiar înainte de alegerile de alegerile de anul trecut, rata de încredere a preşedintelui rus era de 55,3%. De atunci, încrederea publică în Putin a scăzut constant.
Putin rămâne, însă, politicianul în care ruşii au cea mai mare încredere.
Următorii doi pe această listă sunt ministrul Apărării Serghei Shoigu şi ministrul de Externe Serghei Lavrov, cu 13% respectiv 9,3%.