PPC se transformă într-un ambasador activ al Greciei

PPC se transformă într-un ambasador activ al Greciei Parlamentul European. Sursa foto: Twitter

Cum extinderea companiei PPC în sud-estul Europei devine un instrument diplomatic în mâinile guvernului grec

Acţiunile strategice de extindere a companiei elene de electricitate PPC în sud-estul Europei se transformă într-un instrument puternic de diplomație economică pentru Grecia și interesele acesteia în regiunea extinsă. Grupul PPC devine astfel cel mai activ ambasador pentru promovarea intereselor economice și energetice ale Greciei în vecinătate, într-un sector în care controlul coridoarelor și al resurselor energetice este echivalent cu puterea geopolitică, fapt care nu trece neobservat de factorii internaţionali.

Vedem că acest lucru se întâmplă din ce în ce mai intens în ultima vreme prin contactele pe care conducerea PPC, prin directorul executiv Georgios Stassis, le are cu oficiali guvernamentali atât din regiunea extinsă, cât și de pe celălalt ţărm al Atlanticului.

Atât întâlnirea pe care managerul grec a avut-o în urmă cu zece zile la Washington cu adjunctul secretarului de stat al SUA, responsabil pentru Resurse Energetice, Geoffrey Pyatt, cât și întâlnirea de acum două zile, de la București cu premierul român Marcel Ciolacu arată rolul de instrument diplomatic pe care PPC îl joacă în prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce schimbare se vede în cadrul PPC

În capitala americană, discuția lui G. Stassis cu Geoffrey Pyatt despre rolul activ pe care îl poate juca grupul prin marile coridoare energetice ale Europei de Est și „Inițiativa celor Trei Mări” (3S), adică iniţiativa celor 13 țări din jurul Mării Baltice, Mării Negre și Mării Adriatice, care, cu sprijinul SUA, își propun să se blindeze în faţa amenințării Rusiei, evidențiază exact rolul sporit al Greciei. Prin extinderile strategice, americanii văd că Grecia se poziționează treptat în regiune și că acţiunile sale sunt în concordanță cu interesele lor geostrategice într-un moment în care războiul din Ucraina a deplasat interesul lor asupra consolidării Europei de Est împotriva influenței ruseşti.

Faptul că în această conjunctură, PPC dobândește o prezență pe coridorul energetic strategic care pleacă din Grecia, traversează Bulgaria și se termină în România, creşte importanța Atenei în ochii americanilor. Iar importanţa specială a Greciei crește prin intermediul PPC.

Abordarea românilor

La fel privesc şi românii. În sectorul energetic și în cel economic în general, românii au avut relaţii de zeci de ani cu italienii, care consideră Balcanii drept spațiul lor vital, zona lor de influență, o abordare pe care nu o ascund în relațiile lor de afaceri. Acum, în țara lor şi-a făcut apariţia un jucător nou din Balcani, adică din aceeaşi regiune ca şi ei, cu un profil mai modest decât italienii, dar care se angajează să investească de trei ori mai mult capital în surse regenerabile de energie, adică să construiască o capacitate de 1,5 GW în loc de cei 500 MW preconizaţi de Enel când încă mai era prezent în România.

Faptul că G. Stassis a fost vorbitorul principal la conferința anuală ZF Power Summit 2024 de ieri, organizată de cel mai mare ziar financiar din țară, Ziarul Financiar, conferinţă care s-a deschis cu Stassis, nu a fost o coincidență. Și este încă și mai interesant că gazdele panelului, pe lângă întrebările despre planurile PPC şi despre cum vede compania piața românească sau importanța coridorului energetic balcanic, au dat Grecia ca exemplu de urmat și i-au lăudat reuşitele în domeniul economic și energetic.

Ce rol joacă țara noastră

„Vedem că Grecia se afirmă drept un campion la nivel european în tranziția verde, că are o performanță foarte bună în absorbția fondurilor europene, în instalarea de noi proiecte SRE, performanțe care ar trebui să trezească propriile noastre companii, întrucât nu se întâmplă ceva similar şi în România”, au fost cuvintele coordonatorului. Un comentariu valoros atunci când vine dintr-o țară care de ani de zile prezintă una dintre cele mai mari rate de creștere din UE, care a reușit să ridice vertiginos nivelul de trai al locuitorilor săi, iar reziliența economiei sale este adesea menționată de organizațiile internaționale și de analiști.

Și întrucât factorul uman joacă întotdeauna un rol în relațiile de afaceri, este interesant că Georgios Stassis, adresându-se audienţei din România, s-a referit la importanța României, ca țară foarte importantă la graniţa externă a Europei, cu guvernare stabilă, perspective economice puternice şi mari oportunităţi.

Stassis a vorbit despre coridorul energetic al Balcanilor, spunând că va fi un proiect win-win pentru cele două țări (Grecia, România), a vorbit despre sinergiile în domeniul SRE (de ex. când nu bate vântul într-o ţară, bate în cealaltă) și bineînțeles despre planurile PPC de a realiza investiţii în valoare de 2,5 miliarde de euro în România. De remarcat că prin investițiile de mai sus, fosta Enel România ar putea ca de la un EBITDA de 200-300 de milioane de euro, pe care l-a avut în mod tradițional, să ajungă la 500 de milioane de euro.

sursa: RADOR / nergypress.gr