Doru Tureanu, considerat cel mai mare hocheist român al tuturor timpurilor, a murit în această dimineaţă la doar 60 de ani. În urmă cu patru ani, înaintea Jocurilor Olimpice de la Vancouver, "Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu Doru Tureanu. România, cu Tureanu pe gheaţă, a învins echipa SUA în 1977, victorie considerată şi acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului.

Vă prezentăm acest material, apărut în Evenimentul zilei 24 februarie 2010.

Prezent cu naţionala României la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Doru Tureanu crede că performanţele hocheiului din anii '60, '70 şi '80 nu se vor mai repeta curând.

Erau vremuri când între fotbalişti şi sportivii altor ramuri ale cluburilor departamentale nu erau mari diferenţe. Nici măcar de imagine. Şi unii şi alţii erau bine plătiţi, beneficiari ai unui sistem semi-profesionist care a dispărut însă după 1989, nu mergeau la serviciu şi se bucurau de notorietate. Cei mai mulţi erau luaţi cu arcanul de la cluburile din provincie, alţii veneau de bună voie şi nesiliţi de nimeni, atraşi de perspectiva de a avea asigurat traiul după încheierea carierei. Erau vremurile când finalele Cupei Campionilor la volei ori popice se disputau între formaţii româneşti. Erau vremuri când la fiecare disciplină sportivă exista un Nicolae Dobrin, adică un fenomen.

La şpriţ cu fotbaliştii

Doru Tureanu a fost pentru hocheiul pe gheaţă românesc ceea ce a fost Dobrin pentru fotbal. Cel mai bun! O spun toţi coechipierii săi din perioada în care naţionala de hochei pe gheaţă a României era o prezenţă constantă la Jocurile Olimpice. De aceeaşi părere sunt şi predecesorii acelei generaţii de excepţie, singura care s-a bătut în grupa de elită a campionatului Mondial, alături de titanii Rusia, SUA, Cehoslovacia, Canada sau Suedia. Ca atacant la Dinamo, Doru Tureanu mergea la câte un şpriţ alături de fotbaliştii grupării din Ştefan cel Mare. Se laudă şi acum cu asta.

După ce s-a lăsat de hochei, Tureanu n-a ştiut să-şi gestioneze celebritatea. Loviturile pe care viaţa i le-a dat în plan personal l-au debusolat. Gena de campion l-a ajutat totuşi să treacă peste moartea părinţilor, peste un divorţ cu cântec şi peste ideea că nu mai e în centrul atenţiei. Dar nu să şi continue în sportul căruia, aşa cum îi place să spună, i-a dedicat "o viaţă de om". Doru Tureanu e un caz unic. După ce şi-a încheiat cariera de jucător, el nu a mai rămas aproape de hochei decât vreo doi ani. Iar asta se întâmpla în 1989.

A jucat fotbal cu Mircea Sandu şi hochei cu Ţiriac

În ultimii 20 de ani, "Dobrin" al hocheiului românesc n-a mai călcat decât foarte rar pragul Patinoarului "23 August". Nici nu mai ştie când a patinat ultima oară. În toţi aceşti ultimi 20 de ani, hocheiul românesc i-a dus dorul lui Tureanu. Nu şi cei care s-au ocupat de destinele acestui sport. Culmea, preşedinte al FRHG a fost aproape două decenii fostul său coechipier de la Dinamo, Eduard Pană. Când aude de Pană, Doru Tureanu strâmbă din nas şi bombăne. Chiar dacă el e considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor, cel care reprezintă România în "Hall of Fame" e însă Eduard Pană. "A avut grijă cât a fost în fruntea federaţiei inclusiv de asta", spune Tureanu.

Cariera sportivă a lui Doru Tureanu a început cu fotbalul. A jucat alături de Mircea Sandu, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, cu care spune că a rămas în relaţii foarte bune. A practicat fotbalul în paralel cu hocheiul pe gheaţă, iar cel care l-a ajutat să aleagă a fost antrenorul de hochei Mihai Flamaropol. Tureanu s-a aflat pe aceeaşi gheaţă chiar şi cu Ion Ţiriac, cel care, înainte de tenis, a practicat hocheiul! A jucat la Dinamo între 1969 şi 1988, ultimul an fiind antrenor atât la gruparea din Ştefan cel Mare, cât şi la echipa naţională. "Sunt un tip sentimental. Divorţul m-a dat complet peste cap. Îmi pierdusem şi părinţii, aşa că nu mai aveam cui să îi cer un sfat. Eram confuz, nu ştiam încotro să o apuc", povesteşte Tureanu. S-a apucat de băutură, dar spre norocul său, şi-a revenit la timp. Nu l-a mai interesat însă hocheiul.

"Aveam patine de fier şi rupeam 10 crose pe meci"

Doru Tureanu a făcut parte din cea mai bună generaţie a hocheiului românesc. Cu el pe gheaţă, România a învins Statele Unite ale Americii în 1977, la singura participare a primei noastre reprezentative în elita hocheiului mondial. Victoria României în faţa SUA, scor 5-4, e considerată şi acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului. "La Viena s-a disputat acel Mondial. Ţin minte că se terminase meciul şi stăteam pe gheaţă fără să scot o vorbă. Nu eram singurul, însă. Nu ne venea să credem. Priveam tabela de marcaj, apoi ne uitam la hocheiştii americani... Ne-a trebuit ceva vreme să realizăm ceea ce făcusem", povesteşte Doru Tureanu. "Aveam patine de fier şi rupeam 10 crose pe meci. Americanii rupeau una tot turneul. Acestea erau condiţiile. Şi cu toate acestea i-am bătut pe americani", povesteşte eroul nostru.

La Jocurile Olimpice de la Lake Placid, ultima participare a hocheiului pe gheaţă românesc la o asemenea competiţie, Tureanu a fost cel mai bun. În meciul câştigat în faţa RFG-ului, scor 6-4, el a marcat patru goluri, fiind desemnat cel mai bun hocheist al zilei la Jocurile Olimpice.

"Prostule, d'aia te-am trimis eu în Japonia, să-mi aduci ceas?"

Tureanu ştie o mulţime de poveşti. Mai uită unele amănunte, moment în care îi sare în ajutor Mihai Popescu, bunul său prieten. Cei doi au rămas foarte apropiaţi, deşi au evoluat la cluburi rivale, Popescu fiind stelist. "De ce n-am rămas în străinătate? De prost, cred", spune Tureanu. "Ar fi trebuit să plec, pentru că oferte au tot fost. Eram, însă, îndrăgostit. Cum să plec eu în altă ţară? Regret şi acum că n-am făcut acest pas".

"La Olimpiada de la Lake Placid, din 1980, am stat în puşcărie"

Tureanu povesteşte cum s-a certat cu Tudor Postelnicu, fostul ministru de interne al lui Ceauşescu interzicându-i sportivului să mai iasă din ţară câţiva ani. Un episod petrecut în 1983 îi smulge şi acum zâmbete lui Tureanu: "Am plecat cu lotul României în Japonia. La întoarcere am ţinut să-i fac un cadou celui care îmi dăduse viza, generalul Nicolae Stan. Îi cumpărasem un ceas. Când a văzut, mi-a zis: Prostule, d'aia te-am trimis eu în Japonia, să-mi aduci ceas? Fraiere!". Stan îi dăduse viza lui Tureanu în speranţa că hocheistul nu se va mai întoarce acasă şi îşi va găsi un angajament în străinătate!

"Dream team"

Fostul mare hocheist cochetează în acest moment cu presa sportivă. Tureanu e consilier la o revistă dedicată exclusiv "extra-fotbalului" şi care se numeşte "Sport Revolution".

"Stau câteodată şi îmi amintesc cât de multă lume venea la patinoar pe vremuri. Cât de frumos era. Atât de frumos, încât nu m-am supărat nici măcar atunci când, la un meci, suporterii Stelei au aruncat o cioară pe gheaţă ca să-şi bată joc de mine. E adevărat, eu sunt brunet, dar, jur, nu ştiu cum am ieşit? Ceilalţi din familie sunt albi ca laptele! Din păcate, acum nu mai sunt bani. Şi de la bani pleacă totul", spune Tureanu.

Stelistul Mihai Popescu, prietenul lui Tureanu şi gazda întâlnirii cu fostul mare jucător, ne ajută să creionăm cea mai bună linie din istoria naţionalei de hochei pe gheaţă a României. "Antrenor e Nelu Ionescu. Nu îl putem uita. E tehnicianul de numele căruia se leagă cele mai bune performanţe ale hocheiului nostru. Şi acum echipa: Valerian Netedu - portar, Dezideriu Varga şi Gal Sandor - fundaşi, Traian Cazacu, Doru Tureanu şi Szabo Geza - atacanţi. La Szabo Geza la fel de uşor îl putem trece pe Marian Costea, alt nume greu. Mai bine îi treceţi pe amândoi!", spune Mihai Popescu.