Postul Crăciunului începe la jumătatea lunii noiembrie și este o perioadă încărcată de credință, tradiții și obiceiuri.
În 2019, ca și în restul anilor Postul Crăciunului începe cu 40 de zile înainte de Nașterea Domnului, care este sărbătorită în zilele de 25 și 26 decembrie.
Postul Crăciunului ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, când este Crăciunul 2019, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie.
În 2019, Crăciunul pică în mijlocul săptămânii, respectiv miercuri și joi.
Astfel, potrivit Bisericii, creștinii, postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioară Maria.
Postul este reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Religia arată că această reținere de la mâncări și băuturi trebuie însă însoțită și de reținerea de la gânduri, pofte, patimi și fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoțit de post sufletesc.
Biserică a rânduit ca în fiecare sâmbătă și duminică din postul Crăciunului cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) si 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), să avem dezlegare la pește.
În timpul Postului Nașterii Domnului, începând cu data de 21 noiembrie, se întroduc în cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv.
În această perioadă a Postului Crăciunului, nu sunt cântate stihirile și nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă ajunul Crăciunului cade sâmbătă sau dumnica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgica. De asemenea, dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând că în ziua praznicului să se săvârșească Sfântă Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă Ajunul Crăciunului va fi sâmbătă sau dumnica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului-Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului; că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.