Andrei Postelnicu: "Dacă alegerile locale ar fi fost partida de fotbal România - Franţa, atunci liberalii se cred în postura naţionalei noastre, care a ţinut piept cu brio unui adversar temut".
Problema este că PNL-ul este mai degrabă echipa franceză, care a obţinut un rezultat mediocru în faţa unui adversar care nu ar fi trebuit să aibă drept de apel.
Convingându-se pe sine că sunt victorioşi doar pentru că au urcat câteva procente spre un mediocru loc trei, liberalii dau dovadă de sterilitate politică şi lipsă de viziune. Iar complacerea lor în mediocritate le justifică menajul pe care PNL îl face deja cu un PSD aflat într-o poziţie aproape similară cu cea de acum patru ani.
Asemenea social-democraţilor acum patru ani, liberalii au pierdut un scrutin pe care ar fi trebuit să-l câştige detaşat, dacă-l punem în contextul aspiraţiilor şi şanselor reale, nu al veşnicelor comparaţii cu trecutul. Liberalii au reuşit culmea alegerilor: să alergi în doi şi să ieşi al treilea.
Liberalii au parafat aderarea la UE, iar prin cota unică au introdus cea mai avangardistă reformă fiscală a ultimilor douăzeci de ani. Au guvernat peste o economie al cărui defect principal este că „duduie“ prea tare. Au mărit pensiile înainte de vreme, au tăiat panglica la venirea americanilor de la Ford şi, cu toate greşelile şi populismele, nu se pot plânge că nu au ce bifa într-o campanie. Ca urmare, a pretinde că locul trei e o victorie este mai degrabă o scuză pentru a nu explica unde ar fi putut şi unde ar fi trebuit să ajungă.
În 2004, PSD-ul era, prin coerenţă şi eficacitate, Partidul-Stat. Şi social-democraţii au avut parte de o creştere economică solidă - reuşiseră o privatizare mare (vânzarea BCR) -, iar în plan extern victoriile au fost şi mai convingătoare: intrarea în NATO, eliminarea vizelor în spaţiul Schengen, închiderea multor capitole de negociere cu UE. Pe scurt, nici PSD nu ducea lipsă de argumente de campanie.
Asemenea PSD-ului în 2004, liberalii au smuls acum înfrângerea din ghearele victoriei. Acum patru ani, social-democraţii au pierdut din cauza aroganţei Premierului Minune şi a impertinenţei cu care au furat şi şi-au bătut joc de statul de drept, în ciuda unor realizări concrete. Liberalii pierd acum din lipsă de lideri autentici şi prea multe compromisuri, în ciuda unor realizări concrete.
Comparaţiile cu trecutul, utilizate de liberali şi social-democraţi pentru a-şi argumenta victorii imaginate, sunt doar scuze ieftine. Ambele partide au picat un examen pe care aveau toate motivele să-l ia. Coaliţia liberal-pesedistă este astfel zămislită sub semnul cinismului deghizat în pragmatism: pe cele două partide nu le uneşte nimic dincolo de dorinţa de a-l izola pe preşedintele Băsescu cu orice preţ. În afara acestui deziderat, PNL şi PSD nu par să aibă o noţiune clară a obiectivelor pe termen lung pentru România, nu doar pentru propriul viitor. Ambele afişează un comportament de câine comunitar care latră la o maşină în mers, dar nu mai ştie ce să facă odată ce a oprit-o. Iar victima acestor reflexe primitive este, ca întotdeauna, România.
