Posibile înţelegeri secrete între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump. Fostul director de campanie a recunoscut TOTUL

Posibile înţelegeri secrete între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump. Fostul director de campanie a recunoscut TOTUL

Sam Patten, fost director de campanie al lui Donald Trump, și asociat al lui Paul Manafort, a declarat în faţa instanţei că a plătit o sumă de bani din partea unui responsabil politic ucrainean comitetului de organizare a învestirii lui Donald Trump

Un tribunal federal din Washington l-a inculpat pe Sam Patten la finalul unei anchete legate de cea a procurorului special Robert Mueller, potrivit agerpres.ro

Acesta din urmă anchetează asupra unei posibile înţelegeri secrete între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în 2016 şi a strâns probe care l-au trimis pe Paul Manafort în faţa justiţiei.

Sam Patten a încheiat un acord cu procurorii în care recunoaşte că nu a declarat activităţile sale de lobbyist în favoarea partidului ucrainean prorus Blocul Opoziţiei căruia Paul Manafort i-a acordat de asemenea consultanţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Faptul că un singur capăt de acuzare a fost reţinut împotriva lui este condiţionat de cooperarea sa cu serviciile procurorului Robert Mueller.

Potrivit unor documente de justiţie, Sam Patten a primit un milion de dolari între 2015 şi 2017 pentru activitatea sa pe lângă Blocul Opoziţiei.

El a încercat printre altele să organizeze întâlniri între "un eminent oligarh ucrainean" şi membri ai Congresului Statelor Unite, potrivit aceleiaşi surse.

În ianuarie 2017, el a mai aranjat ca acest oligarh ucrainean să fie prezent la ceremonie de învestire a lui Donald Trump.

Pentru aceasta, ucraineanul i-a plătit 50.000 de dolari lui Sam Patten şiunui alt intermediar, ceea ce este ilegal.

Sam "Patten ştia la acea dată că comitetul de organizare a învestiturii prezidenţiale nu putea accepta bani din partea unor entităţi străine", potrivit documentelor acuzării.