Ponta, la semnarea POIM: Ceea ce se va începe pe acest program se va realiza şi vor inaugura alţii, că aşa e în politică

Ponta, la semnarea POIM: Ceea ce se va începe pe acest program se va realiza şi vor inaugura alţii, că aşa e în politică

La Sediul Guvernului s-a semnat oficial, vineri, Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). La eveniment a participat premierul Victor Ponta, dar şi comisarul european Corina Creţu. Prim-ministrul le-a mulţumit tuturor celor care au implementat prgramul.

"Mulţumesc tuturor care au făcut acest lucru posibil. Sunt bani nerambursabili pe care Comisia Europeana ii investeste in Romania. Sunt foarte bucuros ca tot ceea ce se va incepe pe acest program se va realiza si o sa inaugureze altii ce incepem noi. Ca asa e in politica. Maine mergem sa inauguram o autostrada pe care am inceput-o noi si am terimant-o tot noi", a spus premierul Victor Ponta. 
 
Ponta a declarat, ieri, că prin acest program România va fi finanţată cu 12 miliarde de euro. 
 
"Este vorba despre 12 miliarde de euro alocaţi exclusiv infrastructurii care, practic, de luni sunt pe masă. Politica, în România, este ca în Italia. Se concentrează întotdeauna pe lucrurile cotidiene. Peste ceva vreme, când ne vom reîntâlni, sper să spun că România este o ţară care, după 4, 5, 6 ani, a înregistrat creştere economică, a făcut reforme economice de care are nevoie", a precizat şeful Executivului. 

Ne puteți urmări și pe Google News