S-a aflat strategia lui Dragnea. Rolul major al lui Mazăre în acoperirea liderului PSD: „Sunt convins că nu e o coincidență!”

S-a aflat strategia lui Dragnea. Rolul major al lui Mazăre în acoperirea liderului PSD: „Sunt convins că nu e o coincidență!”

Președintele Pro România, Victor Ponta, consideră că extrădarea lui Radu Mazăre a fost făcută intenționat în aceeași zi în care liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi trebuit să primească sentința în dosarul DGASPC Teleorman.

Victor Ponta, președintele Pro România, consideră că există o legătură destul de clară între amânarea verdictului în procesul lui Liviu Dragnea și extrădarea lui Radu Mazăre. Aducerea fostului edil al Constanței în România a fost organizată din timp, special pentru a acoperi o eventuală condamnare a lui Dragnea.

„Sunt convins că nu e o coincidență că e adus azi. Nu cred că a fost o combinație cu serviciile secrete. Se știa că pe 20 mai va fi ultimul termen în dosarul lui Liviu Dragnea și că trebuia să fie un subiect care să acopere. Este cel mai puternic om, în acest moment, în România.

Mi se pare o coincidență că se va da decizia pe 27 mai, la o zi după alegeri, la fel ca și aducerea lui Radu Mazăre azi.”, a declarat Victor Ponta, luni seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni, pentru 27 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea. Tot azi, Radu Mazăre a fost adus din Madagascar, unde plecase pe 30 decembrie 2017.

Luni, Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat până în data de 5 iunie decizia referitoare la sesizarea lui Florin Iordache cu privire la completurile de 3 judecători de la Înalta Curte. Această decizie ar putea influența decisiv procesul pe care Liviu Dragnea îl are acum la Curtea Supremă.

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat în 19 aprilie pentru 20 mai pronunţarea în legătură cu lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot pentru astăzi a fost programat la ICCJ termen în dosarul angajărilor fictive la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Președintele PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare de un complet de 3 judecători. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor.