Ponta cheamă DNA să-l apere de Dragnea

Ponta cheamă DNA să-l apere de Dragnea

Fostul premier PSD Victor Ponta a cerut, ieri, în scris, Direcției Naționale Anticorupție, să îi comunice calitatea în care a fost audiat de procurori în dosarul 986/P/2014 în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal pentru constituire de grup infracțional organizat.

Controverse Ponta a explicat că vrea să demonstreze că nu a făcut un denunț penal împotriva lui Dragnea în dosarul Tel Drum, ci doar a dat declarații la DNA fiind chemat în calitate de martor. Demersul acestuia vine după ce Dragnea a afirmat, duminică seară, într-o emisiune televizată: „Turnătorii din dosare îi ştiu, doamnă. Şova, Ponta, Niţulescu şi mai sunt şi alţi câţiva. Nu vreau să îi fac vedete. O să discutăm despre asta”.

„Dacă domnul Dragnea aduce o hârtie, denunţul meu, sau dacă DNA spune că sunt denunţător, tot astăzi îmi dau demisia din Parlament şi aţi scăpat de mine din politică”, a spus, ieri, Ponta. Dacă Dragnea minte, a adăugat el, atunci acesta ar trebui să își dea demisia din PSD și din Parlament.

Acuzații

În scrisoarea olografă adresată procurorului Carmen Alexandra Lăncrănjan, Ponta a scris ieri că Dragnea încearca să intimideze martorii: „Având în vedere declarațiile publice ale inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, privind calitatea mea procesuală în dosarul cu numărul de mai sus, declarațiile având ca scop denigrarea și intimidarea martorilor, vă rog respectuos să-mi comunicați calitatea în care am fost audiat în cauză, cu precizarea expresă că nu am formulat niciun denunț în cauză ce formează obiectul dosarului menționat”.

Extras din mărturie

Luju.ro a publicat, ieri, fragmente din declarația pe care fostul premier Victor Ponta a dat-o în data de 18 septembrie 2017, între orele 11.24 – 12.32, în fața procurului DNA Carmen Alexandra Carmen Lăncrănjan. Mărturiile lui Victor Ponta se întind pe 9 pagini, discuția fiind înregistrată audio-video. „A existat vreo discuție contradictorie între aceștia (foștii miniștri Eugen Teodorovici și Marius Nica - n.r.) și domnul Dragnea cu privire la utilizarea fondurilor europene de UAT sau societatea Tel Drum?”, l-a întrebat procurorul DNA pe Ponta.

Îmi amintesc că a existat un conflict între domnul Dragnea și domnul Teodorovici pe care eu a trebuit să îl mediez, în 2014 sau 2015, nu îmi amintesc data. Domnul Dragnea l-a acuzat pe domnul Teodorovici de faptul că a sesizat OLAF cu privire la proiecte cu finanțare europeană accesate de CJ Teleorman și executate de firma Tel Drum, că ar fi sesizat în mod neadevărat OLAF. Am avut o discuție în 3 pe aceasta dilemă, în care domnul Teodorovici ar fi negat că ar fi făcut o asemenea sesizare, dar a precizat că a dat răspunsuri la solicitarea OLAF/DLAF privind anumite contracte, ceea ce era obligația sa legală”, a răspuns Ponta

Ne puteți urmări și pe Google News