Ponta candidează la șefia Camerei

Ponta candidează la șefia Camerei

Fostul premier Victor Ponta îşi depune azi candidatura în PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce plenul a luat act de încetarea mandatului lui Valeriu Zgonea.

 Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că lui i-ar fi „ruşine” să fie urmaşul lui Zgonea.

„Am discutat cu foarte mulţi colegi care mi-au zis că e bine pentru PSD şi pentru Parlament”, şi-a explicat Ponta demersul. „Eu sper să mă susţină Liviu (Dragnea, n.r.)”, a adăugat acesta. Dragnea susţine însă că numele noului şef al Camerei este „răspunderea” lui, astfel încât „decizia finală” îi aparţine şi a precizat că ar fi fost indicat să nu se lanseze candidaţii în public, ci mai întâi să aibă loc o discuţie în partid. „Eu nu aş putea să stau aici cu ciocănelul în mână şi să dau cuvântul domnului Cernea”, a adăugat el. Interimatul şefiei Camerei este asigurat de deputatul PSD Florin Iordache.