Pompeo dă apă la moară duşmanilor preşedintelui SUA: Kim Jong-un, „amicul” lui Trump este un „tiran”
- Antonia Hendrik
- 10 aprilie 2019, 11:41
Sunt sigur că am mai spus deja: liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe care Donald Trump îl numeşte în prezent „amicul”, este un „tiran”, a declarat ministrul de externe al SUA, Mike Pompeo, care face pe plac celor care-l critică constant pe chiriaşul de la Casa Albă.
Întrebarea i-a fost pusă de un senator în timpul audierii parlamentare. După ce i-a reamintit că l-a descris pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro drept "tiran", el l-a întrebat dacă o astfel de descriere se aplică şi lui Kim Jong-un.
Lumea este rea şi îngrozitoare
În Statele Unite, Mike Pompeo este pe cale, de asemenea, să dea apă la moara criticilor lui Donald Trump, care îl acuză pe preşedinte că se întâlneşte cu "dictatorii". Şi, uneori, mai des decât cu aliaţii occidentali ai Washingtonului.
După ce a reprezentat Coreea de Nord ca pe un "regim pervers", condus de o "bandă de criminali", şi batjocorind pe numărul unu coreean poreclindu-l "Little Rocket Man" sau "Micul om-rachetă", chiriaşul Casei Albe şi-a schimbat complet tonul de la prima lor întâlnire, istorică, din iunie, în Singapore.
Acum, Kim Jong-un este prezentat drept "prietenul" lui, iar încălcările drepturilor omului nu sunt niciodată menţionate de Donald Trump. "Îmi place de el, el mă place", spune el din nou şi din nou, subliniind "relaţia lor foarte bună".
Întrebat la aceeaşi audiere parlamentară dacă preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, primit marţi de Donald Trump, a fost, de asemenea, un "tiran", Mike Pompeo s-a supărat:
"Nu aş folosi acest calificativ", a răspuns el. "Nu există nicio îndoială că lumea este rea, este îngrozitoare, dar toţi aceşti lideri nu sunt la fel. Unii încearcă să ştergă întreaga noastră naţiune de pe faţa pământului atunci când alţii cooperează cu noi pentru a menţine americanii în siguranță ", a pledat el. "Puteţi să-i numiţi tirani sau autoritari, dar între ei există uneori o diferenţă fundamentală", notează presa americană.