Evenimentul Zilei > International > Polonia vrea să-l SCHIMBE pe președintele Consiliului European. ACUZAȚII grave
Polonia vrea să-l SCHIMBE pe președintele Consiliului European. ACUZAȚII grave

Polonia vrea să-l SCHIMBE pe președintele Consiliului European. ACUZAȚII grave

Guvernul de la Varșovia a propus, oficial, sâmbătă, un alt candidat pentru preşedinţia Consiliului European, care să-l înlocuiască pe Donald Tusk, pe care conservatorii polonezi refuză să-l susţină, a anunţat ministrul polonez al afacerilor externe, Witold Waszczykowski. Partidul de la putere din Polonia consideră că Tusk a acționat contrar intereselor țării sale, încălcând principiile de neutralitate față de statele membre, din cauza disputelor politice interne.

„Chiar acum, printr-o notă diplomatică, am propus candidatura europarlamentarului polonez Jacek Saryusz-Wolski pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European”, a declarat şeful diplomaţiei poloneze, citat de agenţia PAP, preluată de Agerpres

O eventuală realegere a lui Donald Tusk în funcţia de președinte al consiliului, pe care o ocupă de doi ani, ar urma să fie examinată în timpul viitoarei reuniuni a Consiliului European de la Bruxelles, în 9 martie. 

Jacek Saryusz-Wolski, 68 de ani, este din 2004 în Parlamentul European, fiind membru al grupului Partidului Popular European (PPE). În ţara sa, el este oficial membru al principalului partid al opoziţiei poloneze, Platforma Civică (centrist), dar recent acest partid a luat distanţă faţă de poziţionările lui. 

Chiar înainte de anunţul lui Waszczykowski, conducerea politică a partidului conservator naţionalist Dreptate şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia, i-a cerut guvernului său să „refuze ferm” orice sprijin pentru Tusk. În schimb, candidatura fostului premier liberal polonez pentru un al doilea mandat este susţinută de o largă majoritate dintre ţările membre ale UE. 

PiS l-a acuzat pe Donald Tusk că a „încălcat principiile de neutralitate faţă de un stat membru al UE, în speţă Polonia”. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul partidului, Tusk a susţinut proiecte şi decizii ce contravin intereselor poloneze şi a acordat sprijin opoziţiei politice din ţara sa natală