Polonia. Cum afectează victoria lui Karol Nawrocki agenda lui Donald Tusk

Polonia. Cum afectează victoria lui Karol Nawrocki agenda lui Donald TuskKarol Nawrocki. Sursa foto: dreamstime.com

Republica Moldova. Candidatul Karol Nawrocki a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, obținând 50,89% din voturi, a anunțat luni comisia electorală. Victoria acestuia reprezintă o lovitură pentru agenda de stânga a guvernului condus de Doanld Tusk, scriu Reuters și The Guardian.

Influența președintelui Poloniei

Deși funcția președintelui Poloniei este în principal una ceremonială, acesta exercită o influență semnificativă asupra politicii externe și de apărare, având și un drept de veto esențial asupra noilor legi. Veto-ul prezidențial poate fi anulat doar cu o majoritate de 60% în parlament, pe care actualul guvern condus de Tusk nu o deține.

Miza alegerilor era ca guvernul condus de Donald Tusk să poată continua implementarea promisiunilor electorale de stânga, precum și cele referitoare la avort și LGBTQ, după o perioadă de 18 luni de coabitare dificilă cu președintele opoziției, Andrzej Duda.

Donald Tusk

Donald Tusk. Sursa foto: Instagram

Impactul victoriei lui Nawrocki asupra reformelor guvernamentale

Cu toate acestea, se așteaptă ca victoria lui Karol Nawrocki să prelungească impasul, îngreunând, dacă nu chiar împiedicând, guvernul să își urmărească agenda înainte de alegerile parlamentare din 2027.

„Tusk este conştient de miză şi de faptul că, în cazul în care Nawrocki câştigă, va avea o administraţie şchioapă pentru următorii doi ani. Şi va fi mai rău decât cu Duda, deoarece Nawrocki va veni proaspăt, cu un nou mandat în urma a ceea ce s-a transformat efectiv într-un referendum asupra guvernului”, a spus, înainte de alegeri, profesorul Aleks Szczerbiak, care predă la Universitatea din Sussex.

Victoria lui Tusk, începutul reapropierii de politicile germane

Victoria lui Tusk în alegerile de acum doi ani a marcat începutul reapropierii Poloniei de politicile impuse de Germania în Uniunea Europeană, după două mandate în care Varșovia a avut numeroase confruntări cu Bruxelles-ul.

Întoarcerea lui Tusk, care a fost ales cu promisiunea de a anula majoritatea măsurilor adoptate în perioada PiS, a adus o schimbare semnificativă în relații, UE deblocând peste 100 de miliarde de euro din fondurile pe care le suspendase ca pedeapsă pentru politicile de dreapta ale Poloniei.