Poliţist local din Bucureşti lovit intenţionat de un individ, cu maşina. Şoferul avea permisul suspendat

Poliţist local din Bucureşti lovit intenţionat de un individ, cu maşina. Şoferul avea permisul suspendat

Un poliţist local din Bucureşti a fost lovit cu maşina de un individ care avea permisul suspendat.

După ce a parcat în mijlocul străzii Barbu Văcărescu, în apropierea unui mare magazin, individul a reacţionat brutal atunci când poliţistul local i-a cerut să se legitimize.

Ca atare, şoferul s-a urcat în maşină, a turat motorul şi l-a lovit pe omul în uniformă.

La scurt timp după aceea, şoferul certat cu legea a fost reţinut şi predat Poliţiei Naţionale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Abia după aceea s-a constatat că permisul îi fusese suspendat.

În acelaşi timp, poliţistul local care fusese lovit a fost transportat la spital. El are un picior bandajat, dar viaţa sa nu este în pericol.

Nu este prima oară când în zona aceasta, nu departe de Gara de Nord, unii şoferi îşi parchează maşinile pe mijlocul străzii, îngreunând astfel circulaţia.