Mai grav decât 2 Mai: Polițist băut și drogat, accident la Caracal. A lovit o femeie și a încercat să mintă

Mai grav decât 2 Mai: Polițist băut și drogat, accident la Caracal. A lovit o femeie și a încercat să mintă SMURD. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marți dimineața, în Municipiul Caracal, un tânăr în vârstă de 21 de ani, sub influența alcoolului și a drogurilor, a urcat la volan și a fost implicat într-un accident în care o femeie a fost lovită.

Tânărul polițist se afla la volan, dar inițial, autoritățile din Caracal au fost sesizați că o tânără a fost cea care a produs accidentul. Femeia lovită avea 33 de ani și a fost transportată de urgență la spital.

Un polițist drogat și băut a accidentat o femeie

Deși tânăra ce se afla în mașină a declarat că ea a fost la volan în momentul accidentului, polițiștii prezenți la fața locului au avut suspiciuni. Astfel că, au făcut verificări, iar în urma anchetei desfășurate s-a constatat că mașina a fost condusă de tânăr.

El are 21 de ani și este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Olt. Acum e anchetat, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise.

Polițiști, jandarmi și pompieri falși în România. Cum au fost depistați

Sursa Foto: arhiva EvZ

O femeie a murit în Popești Leordeni

Imaginile captate de sistemul de supraveghere al unei locuințe din județul Ilfov prezintă tragicul incident din Popești Leordeni.

În urma acestuia, un șofer sub influența alcoolului și sub efectul drogurilor a cauzat moartea unei femei pe o stradă din Popești Leordeni și a rănit grav o altă persoană. Ulterior, a intrat cu mașina în cinci autoturisme parcate.

Femeia, care împlinea 56 de ani, se pregătea să își sărbătorească ziua de naștere. Ea se afla în la poarta casei pentru a primi tortul. În acel moment, a fost prinsă între două vehicule.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ilfov a comunicat că în urma accidentului rutier au fost rănite două femei, în vârstă de 51 și, respectiv, 56 de ani. Ambele victime au fost transportate de către echipajele medicale la două unități spitalicești.

Dar, din nefericire, femeia în vârstă de 56 de ani a murit.

Șoferul implicat, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost supus testului cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive prin aparatul drug test. El a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Bărbatul a susținut că, după producerea accidentului a fost agresat de mai multe persoane în contextul accidentului rutier.