Autoritățile ROMÂNE, implicate în cea mai complexă operațiune ÎMPOTRIVA INFRACȚIUNII CIBERNETICE din istorie

Autoritățile ROMÂNE, implicate în cea mai complexă operațiune ÎMPOTRIVA INFRACȚIUNII CIBERNETICE din istorie

Una din cele mai mari rețele de criminalitate informatică din întrega lume, Avalanche a fost anihilată în urma unei operațiuni la nivel mondial, în care autoritățile române au jucat un rol important.

Rețeaua Avanlanche era folosită pentru atacuri malware la nivel mondial, dar și pentru campanii de recrutare a cărăușilor de bani, 500.000 de calculatoare fiind infectate în fiecare zi, potrivit Europol. Pagubele sunt estimate la nivelul sutelor de milioane de dolari, mai ales că printre țintele hackerilor s-au numărat cateva zeci de instituții financiare de prim rang.

Autoritățile americane susțin că Avalanche folosea mai mulți viruși, printre care TinyBanker, Citadel, URLZone, Ransomlock.P, PandaBanker, Marcher si Neverquest. Infractorii cibernetici furau datele de pe calculatoarele infectate, urmărind în mod special datele personale ale utilizatorilor, dar și cele legate de conturile bancare, instalau ransomware și lansau atacuri DdoS.

Poliția Română a pus în aplicare ordonanțe DIICOT de ridicare de date informatice și a contribuit astfel la operațiune, alături de autorități din 29 de state, sprijinite de organizații internaționale de aplicare a legii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 800.000 de domenii web au fost indisponibilizate, blocate sau scoase de sub controlul infractorilor informatici. Cinci persoane au fost reținute, 37 de imobile au fost percheziționate și 39 de servere au fost ridicate - opt doar din România.

Alte state implicate în această acțiune sunt Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Belize, Bulgaria, Canada, Columbia, Finlanda, Franta, Germania, Gibraltar, Ungaria, India, Italia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Romania, Singapore, Suedia, Taiwan, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii.