Poliția moare și domnul ministru se pieptănă!

Poliția moare și domnul ministru se pieptănă!

Vineri, 14 februarie 2020, am profitat de prezența lui Traian Băsescu la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, pentru a aborda o operațiune banditească pe cale de a lua amploare în România lui 2020:

Aruncarea în aer a bancomatelor.

Vineri dimineața aflasem de la Radio România Actualități că fusese aruncat în aer un al treilea bancomat în ultimul timp.

Autorii dăduseră cu spray pe camerele de supraveghere, purtau măști, să nu fie recunoscuți, aveau un ARO în așteptare. Au aruncat în aer bancomatul și apoi au fugit cu casetele cu bani din interiorul aparatului. Suma luată? 300.000 de roni, aproximativ 63 de mii de euro. Noutatea operațiunii, dar mai ales faptul că se ajunsese la al treilea bancomat fără ca răufăcătorii să fie prinși, m-a făcut să-l întreb pe Traian Băsescu ce știe despre asta. Spre surprinderea mea, fostul președinte a răspuns:

Traian Băsescu: Nu, dar sîntem celebri pentru tipul ăsta de operațiune în occident. Românii sînt... au venit acasă, deci au ascultat insistențele «români veniți acasă» și au început să vină.

Ion Cristoiu: Să le arunce în aer aici.

Traian Băsescu: Am ajuns la densitate suficient de mare de bancomate să fie rentabil să arunci și în România.

Ion Cristoiu: Hai că a fost bună formula, în sfîrșit românii vin acasă ca să arunce bancomatele în aer. Da, dar este spectaculos recunoașteți, este breaking news.”