Poliția în alertă! Un deținut periculos a evadat de la punctul de lucru

Poliția în alertă! Un deținut periculos a evadat de la punctul de lucru

Alertă națională. Un deținut periculos, în vârstă de 25 de ani, a evadat sâmbătă de la un punct de lucru din Satu Mare.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, prin intermediul uni comunica,  că polițiști sunt în alertă și îl caută acum pe tânărul care ar putea să încerce să părăsească țara.

„Vă informăm că, sâmbătă, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul Varga Marius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar)”, potrivit ANP.

Acesta își executa pedeapsa în regim semi-deschis.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră”, menționează sursa citată.

„La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul purta tricou roșu, blugi albaștri, teniși”, precizează comunicatul.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Ne puteți urmări și pe Google News