Poliția din Berlin anchetează un bărbat bănuit că pregătea un ATAC

Poliția din Berlin anchetează un bărbat bănuit că pregătea un ATAC

Poliția din Berlin anchetează un bărbat de 28 de ani care este bănuit că plănuia să comită un atac. De asemenea, polițiștii au descoperit că acesta deținea ilegal arme după ce individul respectiv a apărut în fotografii în care era înarmat, inclusiv cu o pușcă-mitralieră AK-47.

Ofițeri de poliție germani au confiscat telefoane mobile, un laptop, dispozitive de stocare a datelor și o armă cu aer comprimat în timpul a două raiduri efectuate în cursul dimineții în districtele berlineze Neukoelln și Friedrichshain, informează Agerpres, citând Reuters. Bărbatul respectiv și-a exprimat dorința de a lupta în Siria, a adăugat poliția germană, fără a oferi alte detalii. Începând din 2012, sute de cetățeni germani și-au părăsit țara pentru a se alătura în Siria și Irak grupării jihadiste Statul Islamic, a menționat Ministerul de Interne german.

 

Ne puteți urmări și pe Google News