Politia, atacata cu focuri de arma

Politia, atacata cu focuri de arma

Sediul central al politiei ungare a fost atacat cu focuri de arma, marti, la primele ore ale diminetii, de catre persoane necunoscute care au reusit sa sparga mai multe geamuri, dar nu au ranit nicio persoana, scrie Mediafax.

Premierul Ferenc Gyurcsany a apreciat ca incidentul are legatura cu recentele proteste organizate impotriva guvernului sau socialist. Agresorii au folosit probabil o arma automata, a anuntat agentia MTI, care il citeaza pe purtatorul de cuvant al politiei, Laszlo Garamvolgyi. "Au tras mai multe focuri in cladire, iar ferestrele de la mai multe niveluri s-au spart", a afirmat purtatoarea de cuvant a Biroului National de Investigatii, Emese Horvaczy.  

Incepand cu luna septembrie a lui 2006, Budapesta a devenit scena unor demonstratii violente, organizate impotriva guvernului si mai ales a premierului Gyurcsany, care a recunoscut ca a mintit electoratul pentru a castiga alegerile.

Saptamana trecuta, reprezentantii guvernului au anuntat ca mai multe amenintari cu bomba au sosit in ultimele saptamani pe adresa parlamentarilor.

Reprezentantii coalitiei aflate la guvernare

s-au declarat ingrijorati de incidentul de ieri. "Sediul politiei este o cladire simbolica", a afirmat Gabor Kuncze, liderul Asociatiei Democratilor Liberi. "(Atacul) este indreptat impotriva politiei, care a fost si tinta atacurilor politice", a declarat acesta la postul public de televiziune. "Ar putea fi un mesaj care sa le spuna ca nici ei nu sunt in siguranta ", a adaugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News