Podul rutier peste Tisa a fost finalizat în România. Când va fi deschis circulației
- Bianca Ion
- 27 aprilie 2026, 20:41
Lucrări Pod peste Tisa. Sursă foto: FacebookPodul transfrontalier peste râul Tisa, construit între România și Ucraina la marginea municipiului Sighetu Marmației, urmează să fie deschis traficului rutier la începutul lunii iulie, a anunțat pe Facebook președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, la scurt timp după recepția tehnică realizată pe partea românească a investiției.
Podul peste Tisa de la Sighetu Marmației, aproape de deschidere
Președintele CJ Maramureș a anunțat că recepția tehnică a investiției a fost realizată pentru zona românească a podului. La acest moment a fost prezent și guvernatorul militar al regiunii Transcarpatia, Miroslav Bilețchi.
Gabriel Zetea a arătat că proiectul include nu doar podul peste Tisa, ci și elementele necesare funcționării unui punct rutier de trecere a frontierei.
„Avem un proiect complet cu sens giratoriu, zone de control, parcări, clădiri moderne, scanere, spaţii pentru personal şi, bineînţeles, podul lung de 264 de metri, proiectat să reziste 100 de ani", a subliniat Gabriel Zetea.
Lucrările din Ucraina ar urma să fie gata până la 15 iunie
Potrivit președintelui CJ Maramureș, lucrările de pe partea ucraineană continuă la drumul de acces și la zona de vamă. Termenul estimat pentru finalizare este 15 iunie, cu o marjă asumată până la 1 iulie.
„Lucrările pe partea ucraineană, respectiv drumul de acces şi zona de vamă, sunt în plină desfăşurare. Termenul estimat pentru finalizare este 15 iunie, cu o marjă asumată până în 1 iulie. În prima etapă, circulaţia pe partea ucraineană se va face pe câte o bandă pe sens. Vor putea circula pietonii şi autovehiculele mici, de până la 3,5 tone”, a precizat Gabriel Zetea, într-o postare pe Facebook.
În prima etapă de funcționare, circulația va fi permisă pentru pietoni și pentru autovehicule mici, cu masa de până la 3,5 tone. Pe partea ucraineană, traficul se va desfășura pe câte o bandă pe sens. Gabriel Zetea a menționat că proiectul are o valoare de aproximativ 50 de milioane de euro și se întinde pe aproape un kilometru, de la DN 18 până peste râul Tisa.
„Este un pas important, real, pentru că vorbim despre o investiţie de aproximativ 50 de milioane de euro, întinsă pe aproape 1 kilometru, de la DN 18 până peste Tisa. Avem un proiect complet cu sens giratoriu, zone de control, parcări, clădiri moderne, scanere, spaţii pentru personal şi, bineînţeles, podul lung de 264 de metri, proiectat să reziste 100 de ani”.
Proiectul cuprinde infrastructura rutieră de legătură, spații pentru controlul de frontieră, parcări, clădiri pentru personal și echipamente specifice punctelor de trecere, inclusiv scanere.

Lucrări Pod peste Tisa. Sursă foto: Facebook
Podul peste Tisa va lega comunitățile de la frontiera româno-ucraineană
Președintele Consiliului Județean Maramureș a explicat că realizarea investiției a fost dificilă din cauza întârzierilor, blocajelor și procedurilor administrative. El a menționat și Memorandumul semnat în iunie 2024 între Guvernele României și Ucrainei.
„Nu a fost un drum uşor. Am avut întârzieri, blocaje, proceduri complicate şi un parteneriat care a depins de decizii luate la nivel înalt, inclusiv Memorandumul semnat abia în luna iunie 2024 între Guvernele României şi Ucrainei. Dar astăzi suntem aici. La final", a punctat Zetea.
Gabriel Zetea a arătat că podul rutier peste Tisa este important pentru dezvoltarea economică a zonei aflate la granița dintre România și Ucraina. Oficialul a afirmat că investiția a fost gândită ca o legătură directă între cele două țări.
„Acest proiect va deveni ceea ce a fost gândit de la început. O legătură directă cu Ucraina, o şansă reală pentru dezvoltarea economică, o oportunitate pentru oameni. După zeci de ani în care s-a vorbit despre acest pod, astăzi vorbim despre finalizare şi foarte curând, despre funcţionare. Podul peste Tisa de la Sighet este o legătură firească între oameni, comunităţi şi familii, de o parte şi de alta a graniţei", a mai precizat Gabriel Zetea.
Podul vechi va rămâne deschis
Actualul pod din lemn și metal, aflat în apropierea municipiului Sighetu Marmației, va rămâne deschis traficului rutier și pietonal și după deschiderea noului pod rutier peste Tisa.
Temporar, administrația căilor ferate ucrainene utilizează curse de călători spre Sighetu Marmației pe linia ferată cu ecartament lat, construită la începutul anilor ’50. Accesul în România se face prin punctele de trecere Valea Vișeului și Câmpulung la Tisa.
După declanșarea războiului din Ucraina, traficul de călători pe linia ferată a fost suspendat. În același timp, punctul de frontieră Halmeu, din județul Satu Mare, este folosit pentru accesul în România dinspre Ucraina.