„Pobeda” lui Șor-Putin și crima de la Orhei, legătură neașteptată
- Iuliu Vlădescu
- 26 aprilie 2024, 18:25
Primărița din Orhei, Tatiana Cociu, care și-a câștigat mandatul cu susținerea condamnatului fugar Ilan Șor, ar putea acuzată de tergiversarea anchetei în cazul Anei-Maria, tânăra gravidă găsită moartă la opt zile de la dispariție.
Acuzații după crima de la Orhei
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat într-o emisiune a Deschide.md, că primărița a oferit imaginile video cu momentul în care tânăra urcă în mașina principalului suspect postului Canal 5, a cărui activitate a fost temporar suspendată, fără acordul poliției. Acest gest a permis suspectului să distrugă probe relevante.
„Amintesc doamnei Cociu că ea a preferat să dea întâi acele înregistrări Canal 5. Bine, noi știam la acea etapă care este mașina, cine este persoana, eram în proces de reținere a persoanei, dar Canal 5 în momentul acela a difuzat acele înregistrări video.
Difuzând acele înregistrări video, oricare cetățean care își vede mașina într-o astfel de situație, întreprinde acțiuni de ascunderea anumitor probe. Cam așa ne-am trezit noi din cauza incompetenței unor instituții media și a unor autorități publice locale”, a explicat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
„Au preferat să facă show și au preferat să transmită acele imagini Canal 5, care au ieșit cu difuzările lor. Cel puțin puteau să întrebe dacă poliția are aceste înregistrări și dacă asta nu va înrăutăți procesul de urmărire penală, cu siguranță am fi spus: o să fiți voi cei care veți difuza, dar nu acum, nu în aceste momente, pentru că sunt unele procese pe care trebuie să le derulăm. Uneori, cu regret, unele surse mass-media preferă să facă senzație”, a adăugat Cernăuțeanu.
Scandalul are și ramificații politice
Șeful IGP a respins declarațiile primarului de Orhei, care a susținut că poliția a solicitat înregistrările video de pe camerele din Orhei abia pe 18 aprilie, la 6 zile de la dispariția tinerei gravide.
„Pe data de 18 s-au ridicat înregistrările în baza ordonanței, oficial deja, ca să constituie ca probă la dosar. Poliția a intrat în posesia înregistrărilor începând cu data de 13 prin alte posibilități pe care nu le știe doamna Cociu.
Doamna Cociu dacă cu adevărat era sensibilă situația care s-a întâmplat în Orhei și avea un pic de remușcare, ar fi venit să ajute organele de drept imediat atunci, dar nu pleca la Moscova. I-aș recomanda să dea acces deplin poliției la toate camerele din Orhei”, a precizat Viorel Cernăuțeanu. Declarația șefului IGP vizează congresul de înființare, la Moscova, a grupului politic „Pobeda”, care-i reunește pe toți partizanii regimului Putin din Republica Moldova.
„Primăria orașului Orhei și-a exprimat pe 25 aprilie „nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu”, potrivit căruia administrația municipală ar fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din oraș.
Reacția primăriei din Orhei
„Aceasta este o minciună și o denaturare deliberată a adevărului. Primăria Orhei a pus la dispoziție înregistrările solicitate de ofițerul de urmărire penală Corina Muntean încă din 18 aprilie, imediat ce a parvenit cererea. Dovada sunt copiile protocolului și a ordinului de preluare a înregistrărilor video, în care se menționează explicit că acestea au fost predate de viceprimarul Cristina Cojocari”, a scris Primăria, pe Facebook. pe 25 aprilie.
„Primăria orașului Orhei își exprimă nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia administrația municipală ar fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează ul răpirii și uciderii Anei-Maria Guja să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din oraș.
Aceasta este o minciună și o denaturare deliberată a adevărului - Primăria Orhei a pus la dispoziție înregistrările solicitate de ofițerul de urmărire penală Corina Muntean încă din 18 April, imediat ce a parvenit cererea”, a mai scris Primăria Orhei, pe FB.