Poate provoca şi mai mult haos în România. Ce luaţi din magazine? Mare atenţie!

Poate provoca şi mai mult haos în România. Ce luaţi din magazine? Mare atenţie!

În contextul Sărbătorii Bunei Vestiri şi a Floriilor, operatorii economici autorizaţi care comercializează peşte şi produse din peşte, trebuie să ia măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19.

Acesta este mesajul transmis de directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care îşi doreşte ca sănătatea consumatorilor să fie protejată în condiţiile în care în aceste zile creşte consumul de peşte.

„Ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorii Bunei Vestiri şi a Floriilor. Având în vedere consumul tradiţional de peşte cu ocazia acestor sărbători, sfătuiesc consumatorii să cumpere peşte şi produse din peşte numai din locuri autorizate.

În contextul extinderii răspândirii noului coronavirus COVID-19 operatorii economici autorizaţi, care comercializează peşte şi produse din peşte, trebuie să ia măsuri suplimentare menite să prevină răspândirea acestui virus şi să protejeze sănătatea consumatorilor”, a declarat pentru AGERPRES, Paul Anghel.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astfel, angajaţii care manipulează peştele trebuie să fie dotaţi cu măşti, mănuşi de unică folosinţă, vizier sau ochelari de protecţie. În incinta supermarketurilor, zona de servire a peştelui proaspăt trebuie să fie delimitată pentru a se evita apropierea clienţilor de marfă şi de angajaţii acestor raioane.

Comisarul ANPC atenţionează consumatorii să nu achiziţioneze peşte de la persoane fizice neautorizate întrucât aceştia nu au posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu pot elibera bon de casă cu care să justifice tranzacţia comercială”, arată sursa citată.

„Fac precizarea că, pe fondul îngrijorării tot mai mari cu privire la răspândirea virusului, EFSA (European Food Safety Authority) a publicat un comunicat în care precizează că este puţin probabil ca boala să fie răspândită prin alimente.

Autoritatea europeană a adăugat că monitorizează îndeaproape situaţia, deoarece apar tot timpul noi informaţii despre epidemia de COVID-19, aşa cum se precizează pe pagina www.euractiv.com.

Directorul pentru cercetare al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentelor, Marta Hugas, a declarat că precedentele epidemii provocate de un coronavirus - SARS-CoV şi MERS-CoV - au arătat că "transmiterea prin consumul de alimente nu a avut loc".

Aşadar, vânzarea vrac a produselor din carne şi lapte este conformă tuturor normelor de siguranţă naţionale şi europene”, a completat Anghel.

Directorul ANPC a mai recomandat să fie cumpărată doar cantitatea de produse necesară familiei, pentru că numai în aceste condiţii poate fi combătută risipa alimentară, dar şi specula: „Nu în ultimul rând vă asiguraţi că şi cei de lângă dumneavoastră vor avea acces la produse. Cumpărând în exces măriţi cererea, iar operatorii economici vor specula acest lucru şi vor creşte preţurile.”

ANPC recomandă ca la achiziţia peştelui, consumatorii să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului pentru a avea o primă apreciere asupra gradului de prospeţime.