PNL vrea alegeri anticipate. Orban a anunțat când va fi depusă moțiunea de cenzură
- Emanoil Ursache
- 15 august 2019, 19:57
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că liberalii vor depune o moțiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară „în momentul cel mai potrivit”.
Liderul liberalilor a menționat că dacă Guvernul va fi demis, s-ar putea ajunge la alegeri anticipate.
El afirmă, în același timp, că partidul său este pregătit să își asume guvernarea.
„Dacă avem posibilitatea să facem anticipate vom determina anticipate, dacă nu va exista această posibilitate cu siguranță că va trebui să ne asumăm răspunderea guvernării.”, a spus președintele liberalilor, într-un interviu acordat site-ului G4Media.
Articolul 89 din Constituție ne arată că pentru declanșarea alegerilor anticipate este nevoie de dizolvarea Parlamentului:
„Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”
Totodată, potrivit alineatului 3, „Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României”.
Președintele PNL susține, însă, că este greu să formezi o nouă majoritate în actualul Parlament, deoarece trebuie să negociezi cu parlamentari de la PSD și ALDE.
„E clar că la ora actuală nu mai există nicio susținere în populație pentru acest Guvern și pentru această majoritate parlamentară. Ca atare, întotdeauna trebuie să te întorci la popor, ca în urma unui parlament relegitimat să rezulte un guvern legitim. Altfel va fi extrem de complicat să guvernezi cu actuala structură a Parlamentului, care, hai să fim cinstiți, ca să formezi o majoritate parlamentară, trebuie să te bizui pe niște parlamentari de la PSD și ALDE, și care timp de doi ani jumate au făcut tot ce au putut ca să facă praf economia, sistemul de justiție, toate instituțiile statului și să le transforme în sucursale de partid.”, a explicat Orban, conform aceleiași surse.
Ludovic Orban afirmă că partidul său este pregătit să guverneze, iar investițiile și reducerea cheltuielilor sunt prioritățile PNL.
„Dezvoltarea economică aduce și creșteri de venituri. Principalul nostru obiectiv este să asigurăm o dezvoltare economică, o creștere economică bazată pe investiții (…) Iar în ceea ce privește identificarea resurselor necesare pentru susținerea investițiilor, avem de unde tăia cheltuieli: de la subvenții, de la plăți sociale făcute către oameni care nu au dreptul să beneficieze de aceste plăți sociale, de la cheltuielile administrative care sunt mult prea mari.”, a mai spus șeful PNL.
Liberalii vor propune un executiv cu 15 ministere, iar funcția de premier într-un guvern PNL ar urma să fie deținută de Ludovic Orban. El susține totuși că vor fi negocieri, însă partidul care câștigă alegerile va numi prim-ministrul.
„Eu sunt candidatul la funcția de premier al partidului desemnat statutar de Consiliul Național. (…) Oricine poate să aibă orice fel de pretenții. Problema e dacă are legitimitatea și suportul necesar pentru astfel de pretenții. Postul de premier (…) va fi deținut de partidul care câștigă alegerile. Asupra acestui subiect nu există discuții. Cine își imaginează că poate să obțină funcția de premier altfel decât prin câștigarea alegerilor înseamnă că nu cunoaște bazele democrației.”, a mai adăugat Orban.