PNL va face NIMIC în privința pensiilor speciale! Comentariu de Dan Andronic
- Dan Andronic
- 12 decembrie 2019, 09:10
Pensiile speciale sunt noul hit al iernii. Politicienii promit iar reducerea lor. Numai că se va ajunge la tăieri nesemnificative. Pentru că nimeni nu îndrăznește să se pună cu militarii, judecătorii sau procurorii.
Special am pus acest titlu. Pentru a scoate în evidență absurdul situației. Și pentru a explica foarte clar că tot ceea ce vedem este o zbatere fără rost. Pentru că actualul guvern, ca orice alt guvern, indiferent de coloratură politică, este prizonierul unei situații de nerezolvat.
Ce sunt pensiile speciale
- procurori, judecători
- personal aeronautic
- personal auxiliar în instanțe judecătorești și parchete
- funcționari publici parlamentari
- diplomați
- auditori publici externi ai Curții de Conturi
- deputați și senatori
Raportul este net în favoarea celor militare, adică de serviciu. Din aproximativ 9 miliarde de lei alocați anual pentru plata acestor pensii, 8 miliarde de lei pleacă spre această categorie. Vorbim de aproximativ 170.000 de pensionari militari, o parte din ei beneficiari ai pensionării anticipate. Dacă nu știați, un cadru al SPP care face parte din dispozitivul președintelui sau al premierului se poate pensiona după 10 ani de activitate. Adică pe la 40 de ani. Și nu este singura posibilitate oferită de lege.
Cert este că în sistemul militar se înregistrează posibilitatea pensionării anticipate în jurul vârstei de 48-49 de ani, cu o speranță de viață în creștere.
Pensiile magistraților
Pe locul doi vin magistrații și personalul auxiliar. Cu aproximativ 5.000 de pensionari și o alocare bugetară de peste 660 milioane de lei anual, completează tabloul celor de care NICI UN GUVERN nu se poate atinge.
Pentru că nu riscă să supere cele mai importante și omogene categorii sociale din statul român. Nu riscă o confruntare cu cei cărora le-a dat mult mai mult decât putea suporta sistemul de pensii.
Dar pentru că trebuie făcut ceva, se vor concentra pe restul pensiilor speciale, ale aviatorilor, personalului diplomatic, personalul Curții de Conturi, etc. Vorbim de o sumă de câteva sute de milioane, nemairămânând mult de tăiat din cele 9 miliarde de lei de la care am plecat. Poate că 100 de milioane.
Dar tare mi-e teamă, că la finalul acestei zbateri ele vor crește! Că doar s-a mai întâmplat o dată, de la momentul 2010 ajungându-se prin Legea nr. 223/2015 la cifrele de mai sus.
Responsabilitatea aparține tuturor, dar vom rămâne la nivelul declarațiilor.