„Preocupată până acum să se implice în campania electorală pentru a apăra PSD la posturile de televiziune şi nu de starea educaţiei, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a încurcat iar învăţământul românesc. După ce, la începutul săptămânii, a transmis un plan de şcolarizare prin care, în unele zone, numărul de clase profesionale se dubla, ceea ce ar fi dus în mod automat la creşterea abandonului şcolar, "Abramburica" a retrimis ieri planurile de şcolarizare. Fix în pragul examenelor naţionale, pentru a bulversa şi mai mult cadrele didactice şi directorii de şcoli care şi aşa sunt sufocaţi de birocraţie şi de regulile neclare din sistem”, a declarat, vineri, Leoreanu.

Deputatul PNL a mai amintit că, încă din luna februarie a acestui an, a avertizat că planurile Ecaterinei Andronescu nu sunt fezabile, acuzând-o pe aceasta că nu este interesată de nevoile reale ale profesorilor în ceea ce privește finanțarea învățământului profesional.

„Am avertizat încă din luna februarie, public, că planurile ministrului Educaţiei pentru şcolile profesionale nu sunt fezabile, după ce numeroşi profesori mi-au comunicat nemulţumirile lor, urmare a unei scrisori metodice transmisă în şcoli de Ecaterina Andronescu. Ministrul Educaţiei vrea să crească numărul de locuri în şcolile profesionale din pix, din confortul biroului său din Bucureşti, numai că nu îi ascultă pe profesori când spun că au nevoie de finanţare pentru atelierele de tip şcoală, laboratoare sau plata efectivului necesar de maiştri, tehnicieni şi laboranţi, precum şi pentru plata personalului tehnic necesar”, a mai menționat deputatul PNL.

El a mai spus că „profesorii sunt îngropaţi în teancuri de hârtii şi rapoarte, în loc să fie lăsaţi să se preocupe de actul didactic propriu-zis. Este simplu să dai ordine, dar să nu le asiguri profesorilor un minim necesar pentru finanţarea pretenţiilor tale sau să încerci să faci atractiv învăţământul profesional. Pentru ca apoi să mergi la televizor şi să anunţi că ai decis, că s-a făcut, că ai reformat educaţia, dar de fapt, nu faci altceva decât să dovedeşti, pentru a mia oară, că îţi meriţi porecla 'Abramburica'. Doamna Ecaterina Andronescu trebuie să demisioneze urgent din funcţia de ministru al Educaţiei. Aşa ar avea mai mult timp să se ocupe de "reforma" PSD din studiourile de televiziune, numai să nu îi mai încurce pe profesori”.

 

Te-ar putea interesa și: