PNL Constanța, în doliu. Moartea bizară a fostului primar al orașului Medgidia

PNL Constanța, în doliu. Moartea bizară a fostului primar al orașului Medgidia

Marian Iordache, fostul primar PNL al municipiului Medgidia, și-a pierdut viața, duminică seara, în timp ce lua cina acasă. S-a înecat cu mâncare, iar echipa medicală care a sosit urgent cu o ambulanță nu l-a mai putut salva.

A murit unul dintre cei mai îndrăgiți liberali din județul Constanța. Potrivit colegilor din conducerea organizației județene a PNL, moartea lui a luat prin surprindere familia. În timpul cinei s-ar fi înecat cu o bucată  de pepene și soția ar fi sunat la 112. În momentul preluării apelului, operatoarea a sfătuit familia să efectueze manevra Heimlich, la domiciliu fiind trimisă o ambulanță de la substația Medgidia.

Echipajul medical, sosit la fața locului, a constatat că pacientul era deja în stop cardiorespirator, nu mai prezenta semne vitale. În ciuda încercărilor de a-l readuce la viață, fiind resuscitat mai bine de o oră, bărbatul nu a mai putut fi salvat. A fost declarat decesul.

„La manevra Heimlich, dacă pacientul s-a înecat cu bol alimentar, dacă este o obstrucție ușoară, este încuraat să tușească. Sau i se aplică lovituri între omoplați, fiind încurajat să tușească”, precizează purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al județului Constanța, medicul Claudia Tatarici.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astăzi, în jurul jurul orei 19:40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță despre faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiu, a decedat, ca urmare a înecarii acestuia cu alimente în timpul mesei”, a trasnmis și IPJ Constanța.

Marian Iordache, 59 de ani,  era, din 2016, consilier județean PNL și în același timp consilierul personal al primarului orașului Cernavodă, Liviu Negoiță. În perioada 2008-2016 a fost, timp de două mandate, primarul municipiului Medgidia, cel mai tânăr primar liberal al orașului. Anterior, în mandatul 2004-2008, Marian Iordache a fost consilier local municipal ales pe listele PNL Medgidia.

De altfel, activitatea lui în politică a început în luna ianuarie 1991 când, la numai 30 de ani a devenit cel mai tânăr viceprimar liberal al municipiului Medgidia, funcție pe care a deținut-o până în 2004. Cunoscutul liberal, o persoană veșnic veselă și deschisă, era apreciat în mediul politic mai ales pentru faptul că „mânca administrație pe pâine”.

Cunoscut și ca un bun organizator și negociator, inginerul Marian Iordache era liderul consilierilor PNL din Consiliul Județean Constanța. El urma să obțină un nou mandat de consilier județean, fiind înscris pe un loc eligibil pe listele PNL Constanța la alegerile locale din 27 septembrie 2020.