PNL condamnă intervențiile Rusiei în politica românească

PNL condamnă intervențiile Rusiei în politica româneascăCrin Antonescu, PNL. Sursa foto: captură video

PNL condamnă intervențiile Serviciului de Informații Externe al Rusiei în politica României.  Potrivit reprezentanților Partidului Național Liberal, declarațiile SVR sunt „neîntemeiate” și „inacceptabile”.

PNL, după ce Rusia a făcut declarații în favoarea lui Călin Georgescu

Reprezentanții partidului au menționat că aceste ingerințe „au scopul de a afecta reputația instituțiilor statului”.

PNL subliniază că este principalul partid istoric din România, care de-a lungul celor 150 de ani de existență a militat pentru independența și suveranitatea țării.

„PNL este principalul partid istoric din România, care în toată istoria sa, timp de 150 de ani, a militat pentru independenţa şi suveranitatea ţării, contribuind în toate momentele importante la dezvoltarea naţiunii”, arată aceștia.

Potrivit comunicatului transmis de partid, liberalii au susținut întotdeauna valorile democratice și o Românie puternică, suverană, capabilă să își decidă singură politica externă.

„Fie că vorbim de înfăptuirea Marii Unirii, fie că vorbim de câştigarea Independenţei sau mai recent de aderarea la Uniunea Europeană sau aderarea la NATO, noi, liberalii, am militat pentru valorile democratice, pentru apărarea acestora şi pentru o Românie puternică, democratică, suverană, care îşi decide singură politica externă” mai arată sursa.

Implicarea Rusiei, criticată

În acest context, PNL condamnă ingerințele nepermise ale Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse în viața politică românească, în politicile statului și în societatea românească, precum și atacurile acestuia la adresa unor instituții democratice.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursa foto EVZ

„În aceste momente, observăm ingerinţele nepermise pe care le face Serviciul de Informaţii Externe (SVR) al Federaţiei Rusă în viaţa politică românească, în politicile statului român, dar şi în viaţa societăţii româneşti, precum şi atacurile nepermise la adresa unor instituţii democratice”, au precizat reprezentanții partidului.

PNL: Ştim şi tacticile, ştim şi scopul

Potrivit liberalilor „ ingerințele acestui serviciu, reprezentant al statului rus sunt neîntemeiate, inacceptabile”. Totodată, aceștia au menționat că implicarea Rusiei are ca „scop ştirbirea reputaţiei instituţiilor româneşti, precum şi crearea unor fracturi în cadrul societăţii noastre”.

„PNL condamnă cu toată forţa aceste ingerinţe, care nu sunt deloc întâmplătoare şi care nu sunt primele”, mai arată liberalii.

În comunicatul transmis, aceștia au făcut referire și la situația de la alegerile prezidențiale.

„După ingerinţele constate de noi în procesul electoral, acum observăm că ele se fac în mod direct şi asumat, printr-un serviciu de informaţii cunoscut pentru tacticile sale de influenţare şi de slăbire a societăţilor democratice”, mai arată sursa.

Totodată, liberalii au subliniat că acest comportament este deja cunoscut la nivelul UE.

„Comportamentul serviciilor de informaţii ruse este deja bine cunoscut în tot spaţiul european. Ştim şi tacticile, ştim şi scopul”

Rusia, plan pentru destabilizarea serviciilor publice

Potrivit PNL, aceste ingerințe au rolul de a„destabiliza instituţiile democratice, de a introduce neîncrederea în ţările din componenţa Uniunii Europene”

De asemenea, SVR ar încerca să producă „fracturi în societăţile democratice au fost observate de către toţi partenerii din cadrul Uniunii Europene”, mai arată reprezentanții Partidului Național Liberal.

PNL afirmă că va continua să acționeze pentru creșterea rezilienței societății românești și va condamna ferm orice ingerință a Federației Ruse.

„PNL va continua să acţioneze pentru creşterea rezilienţei societăţii româneşti şi va condamna ferm orice ingerinţă a Federaţiei Ruse”, au mai spus liberalii.

Potrivit partidului, România și-a ales drumul european, bazat pe valorile democratice, și va lupta pentru apărarea acestora, precum și pentru consolidarea instituțiilor statului.

„Ne-am ales drumul european pentru că noi credem în valorile democratice şi vom lupta să le apărăm şi să ne consolidăm instituţiile statului. România este parteneră a structurilor euroatlantice şi nu va face niciun pas înapoi”, mai arată sursa.

De asemenea, PNL subliniază că România își va menține relațiile euro-atlantice.

„Vom menţine relaţiile noastre euro-atlantice pentru bunăstarea românilor, precum şi pentru siguranţa şi securitatea acestora!”, au încheiat reprezentanții partidului.