PNL a depășit PSD în sondaje. Care sunt explicațiile pentru schimbarea din clasament

PNL a depășit PSD în sondaje. Care sunt explicațiile pentru schimbarea din clasamentBolojan. Sursa foto: Facebook

Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a avut un mesaj pe Facebook după criticile privind sondajul care indică PNL peste PSD în preferințele electorale.

Un sondaj recent indică o schimbare importantă în clasamentul preferințelor electorale. Noi clarificări ale directorului INSCOP

Cel mai recent Barometru Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 11–14 mai 2026, indică o schimbare importantă în peisajul politic din România. Datele arată că PNL a urcat pe poziția a doua în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, depășind PSD pentru prima dată în ultimii șase ani.

Potrivit cercetării, AUR își menține poziția de lider și este creditat cu 38,2% dintre opțiunile exprimate de respondenții care au indicat un partid pentru care ar vota. Formațiunea se menține astfel în apropierea pragului de 40%.

PNL este cotat la 20,3%, înregistrând o creștere importantă față de luna aprilie, în timp ce PSD ajunge la 17,5%, după o scădere față de măsurătorile anterioare. USR este estimat la 10%, iar UDMR la 5%.

Datele analizate în funcție de mobilizarea electoratului indică pentru PNL un interval cuprins între 20 și 22%, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ cinci procente comparativ cu luna precedentă. În același timp, PSD se situează între 13 și 17%, în scădere cu aproximativ trei procente față de aprilie.

Diferența dintre cele două partide variază între trei puncte procentuale în cazul votanților care și-au exprimat opțiunea și peste opt puncte procentuale în rândul electoratului mobilizat.

Directorul INSCOP a spus că reacțiile politice după apariția sondajului nu afectează independența cercetărilor

După apariția rezultatelor, directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a transmis un mesaj în care a susținut că reacțiile critice venite din partea unor lideri politici reprezintă o situație întâlnită și în trecut.

"Unii oameni politici sunt tot timpul nemulțumiți de cercetările sociologice independente.

Înainte de alegerile prezidențiale din 2024, unii lideri PNL ne criticau dur pentru ca estimam un vot de 9% pentru candidatul Nicolae Ciucă, adică exact cât a obținut în alegeri.

În urmă cu câteva luni, unii lideri USR ne criticau dur pentru ca eram singurul institut care estima public că dl. Ciucu va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. Adică exact ceea ce s-a întâmplat", a scris Remus Ștefureac pe Facebook.

Remus Ștefureac a spus că și alte date publicate de institut au fost nefavorabile unor partide

Directorul INSCOP a făcut referire și la alte rezultate publicate în aceeași perioadă și a transmis că cercetările institutului includ și evaluări care nu avantajează anumite formațiuni politice.

"Astăzi a venit rândul liderilor PSD să fie nemulțumiți de măsurătorile noastre independente. Cu niște derapaje care nu ne intimidează, dar mă fac să mă gândesc cu îngrijorare la cultura democratică și perspectivele noastre de viitor.

Culmea, chiar astăzi am publicat date care arată ca majoritatea populației (57%) crede ca guvernul Bolojan a fost înlăturat pentru că a crescut taxele și a gestionat prost economia. Sunt tare curios dacă și de acest lucru sunt nemulțumiți unii lideri PSD.

În lumina acestui tablou critic venit dinspre mediul politic, mă gândesc totuși că poate facem ceva bine. Estimările noastre electorale precise din zilele votului o demonstrează cu prisosință", a mai transmis directorul INSCOP.

Remus Ștefureac

Remus Ștefureac. Sursa foto: Facebook

Ce a spus Sorin Grindeanu, liderul PSD, după apariția sondajul INSCOP

Luni seară, la câteva ore distanță după apariția sondajului, Sorin Grindeanu, liderul PSD, nu s-a arătat interesant de cifre și a spus că astfel de măsurători sunt doar “fotografii de moment”.

"Nu e interesant deloc sondajul INSCOP. Am mai văzut sondaje care îl dădeau pe Mircea Geoană câștigător, care îl dădeau pe Sebastian Burduja câștigător la Primărie în 2024 și pe Ciucă în turul 2. Sunt sceptic, că până urmă un sondaj e o fotografie de moment. Acum o lună, aceeași casă de sondare spunea că PSD-ul are 20%, iar PNL are 16. Nu ne mai votează pe noi pentru că l-am dat jos pe Bolojan? D-aia am scăzut? Eu nu dau importanță, mai ales unui sondaj care apare fix în ziua consultărilor de la Cotroceni", a declarat Sorin Grindeanu.